Germania acordă azil unor militari turci (presa)

Germania a acordat azil mai multor militari turci și familiilor acestora care dispuneau de pașapoarte diplomatice, a dezvăluit luni presa germană, în timp ce Ankara acuză Berlinul că îi protejează pe complicii puciului eșuat din august 2016, relatează AFP.

Ministerul german de Interne nu a putut fi contactat de AFP pentru comentarii, dar, potrivit cotidianului Süddeutsche Zeitung și posturilor locale de televiziune WDR și NDR, autoritățile germane au făcut cunoscut că au dat un răspuns pozitiv la solicitările cetățenilor turci.

Este vorba în principal despre militari turci ai NATO de la baze din Germania înainte de a fi îndepărtați din armat turcă, conform sursei citate. În majoritate, ei dispun de pașapoarte diplomatice.

De la tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, 414 militari, diplomați, judecători și înalți funcționari turci au cerut să beneficieze de drept de azil în Germania, potrivit datelor oferite de Ministerul de Interne, preluate de presă. Numărul include și membrii familiilor acestora.

Puciul eșuat a determinat guvernul președintelui islamist conservator Recep Tayyip Erdogan să lanseze o campanie de epurări masive în toate sectoarele societății, de la educație și presă la armată și magistratură.

În ianuarie, Ministerul turc al Apărării a făcut presiuni asupra Berlinului să respingă cererile de azil formulate de vreo 40 de militari turci ai NATO. De asemenea, Ankara cere extrădarea presupușilor puciști care și-ar fi găsit refugiu în Germania.

Această situație tensionează de mai multe luni relațiile dintre cele două țări, guvernul turc ajungând să acuze Germania că adăpostește "teroriști". La rândul său, Berlinul a criticat amploarea epurărilor din Turcia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade