Germania: Conservatorii au ajuns din nou în frunte în preferinţele electoratului, devansându-i pe Verzi (sondaj)

Germania: Conservatorii au ajuns din nou în frunte în preferinţele electoratului, devansându-i pe Verzi (sondaj)

Blocul conservator CDU/CSU al cancelarului german Angela Merkel a trecut din nou înaintea Verzilor, iar Partidul Liber-Democrat (FDP) i-a ajuns din urmă pe social-democraţi, cu care împarte locul al treilea în preferinţele electoratului înaintea alegerilor federale din septembrie, arată un nou sondaj, dat publicităţii miercuri de institutul Forsa, transmite dpa.

În cel mai nou barometru RTL/ntv, CDU/CSU a crescut cu un punct procentual faţă de săptămâna trecută, ajungând la 25% din intenţiile de vot.

Verzii, în schimb, au pierdut un punct, coborând la 24%.

FDP, în urcare cu un punct, se află acum la egalitate cu SPD la cota 14%.

Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta) scade un procent, ajungând la 9%, în timp ce Die Linke (stânga radicală) ar obţine un scor de 6% dacă scrutinul ar avea loc duminică.

În ce priveşte politicianul preferat pentru funcţia de cancelar, Annalena Baerbock (Verzii) se află în continuare în frunte, dar avansul său faţă de rivalii Armin Laschet (CDU/CSU) şi Olaf Scholz (SPD) s-a redus.

Dacă germanii şi-ar putea alege prin vot direct cancelarul, 24% ar opta în prezent pentru Annalena Baerbock, care scade totuşi opt puncte procentuale faţă de acum cinci săptămâni, când partidul său a nominalizat-o candidată la şefia guvernului.

Preşedintele CDU, Armin Laschet, ar obţine 19% din voturi, în creştere cu un punct faţă de precedentul sondaj, iar social-democratul Olaf Scholz, vicecancelar şi ministru de finanţe, staţionează la 14%.

Un procent important de 43% dintre intervievaţi nu l-ar alege pe niciunul dintre cei trei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

4 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

5 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...