Germania, dispusă să renunţe temporar la dezbaterea privind distribuirea de refugiaţi în UE (ministrul de interne)

Germania este dispusă să renunţe deocamdată la dezbaterea referitoare la distribuirea de refugiaţi între statele Uniunii Europene, a declarat joi ministrul de interne Thomas de Maiziere, în marja reuniunii omologilor săi din UE, care are loc în capitala bulgară Sofia, transmite dpa.

Potrivit ministrului german, pentru a realiza progrese în privinţa reformelor mai ample în politica UE în materie de azil şi refugiaţi, este de preferat ca statele să se concentreze mai întâi asupra altor teme.

De Maiziere a lăsat deschisă posibilitatea ca Germania să nu insiste asupra stabilirii de cote de refugiaţi.

''Vom decide asupra acestui subiect la finalul negocierilor'', a afirmat Thomas de Maiziere.

Declaraţia sa survine în contextul impasului în care se află din 2016 reforma planificată a politicii de azil a UE, din cauza disputei legate de posibilul sistem de cote permanente.

Comisia Europeană şi state precum Germania sunt favorabile instituirii obligativităţii ca toate statele UE să preia refugiaţi, cel puţin în cazul unui aflux foarte puternic al acestora.

Polonia, Ungaria şi Cehia resping însă orice astfel de măsură, primind recent sprijinul noului cancelar al Austriei, Sebastian Kurz. Acesta a declarat că înşişi refugiaţii refuză să fie repartizaţi în ţări precum Bulgaria, România şi Polonia. Dacă vor fi transferaţi în mod forţat în aceste state, ei se vor îndrepta cât mai curând posibil spre Germania, Austria ori Suedia, a argumentat Kurz. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India