Germania: Incendierea de drapele ale altor ţări va putea fi sancţionată cu închisoare

Arderea în public a drapelului Uniunii Europene sau a drapelelor altor ţări poate fi sancţionată cu până la trei ani de închisoare în Germania, a decis joi seara târziu parlamentul federal, transmite vineri dpa.

"În Germania nu este permisă incendierea drapelului statului Israel", a exemplificat Johannes Fechner, purtător de cuvânt pentru chestiuni juridice al Partidului Social Democrat (SPD), explicând contextul adoptării noii reglementări.

În 2017, manifestanţi adunaţi în Berlin au incendiat steaguri ale Israelului, incident care a determinat reforma legislativă anunţată acum.

Până în prezent, conform legii, pedepsele cu amenzi sau închisoare se puteau aplica doar în cazul denigrării simbolurilor Republicii Federale Germane, simbolurile suverane ale altor state şi ale Uniunii Europene fiind protejate doar în anumite condiţii, menţionează dpa. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români