Germania interzice Hezbollah pe teritoriul său şi a desemnat-o drept organizaţie teroristă

Germania a interzis organizaţia pro-iraniană Hezbollah pe teritoriul său şi a desemnat-o drept organizaţie teroristă, a anunţat joi Ministerul de Interne german, informează Reuters şi AFP.

Interdicţia completă a activităţilor Hezbollah şi clasarea ei drept organizaţie teroristă era cerută cu insistenţă de SUA şi Israel.

Poliţia a întreprins în dimineaţa zilei de joi raiduri pe teritoriul Germaniei pentru a aresta presupuşi membri ai grupării.

Oficiali în domeniul securităţii estimează că până la 1.050 de persoane din Germania sunt membri ai aripii extremiste a Hezbollah.

"Ministrul de interne Horst Seehofer "a interzis astăzi (joi) activitatea organizaţiei teroriste şiite Hezbollah în Germania", a notat într-un tweet un purtător de cuvânt al ministrului, Steve Alter.

Anterior acestei măsuri, Germania făcea distincţie între braţul politic al Hezbollah şi unităţile sale armate, care au luptat de partea preşedintelui Bashar al-Assad în Siria. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 De citit acest material despre vortexul polar

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri