Germania și Polonia s-au calificat la EURO 2016

Germania și Polonia s-au calificat la EURO 2016 la fotbal din Grupa D a preliminariilor, după victoriile la limită obținute duminică seara, pe teren propriu. Campioana mondială Germania s-a chinuit cu modesta Georgia, pe care a învins-o în cele din urmă cu 2-1, printr-un gol înscris de rezerva Max Kruse, în min. 79. Nationalmannschaft a deschis scorul prin Thomas Mueller (50), din penalty, dar Kankava a egalat trei minute mai târziu. Echipa lui Joachim Loew a irosit numeroase ocazii de gol în acest meci.

Polonia, viitoarea adversară a României în preliminariile CM 2018, a dispus de Irlanda cu 2-1, într-o partidă cu calificarea pe masă. Grzegorz Krychowiak a deschis scorul pentru gazde (13), dar Jonathan Walters a egalat trei minute mai târziu, dintr-un penalty controversat. Robert Lewandowski (42) a reușit golul victoriei și al calificării. Ex-stelistul Lukasz Szukala a intrat pe teren în min. 78 al meciului.

Pentru EURO 2016 (10 iunie — 10 iulie) se cunosc acum 16 din cele 24 de echipe participante: Albania, Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Elveția, Franța (echipa gazdă, calificată direct), Germania, Irlanda de Nord, Islanda, Italia, Polonia, Portugalia, România, Spania și Țara Galilor. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani