Germania trebuie să se pregătească pentru o "cursă dură" sub mandatul lui Donald Trump (vicecancelar)

Germania va avea nevoie de o nouă strategie economică orientată spre Asia, dacă noua administrație americană va începe războiul comercial cu China, a afirmat vineri vicecancelarul Sigmar Gabriel, la câteva ore după ce președintele american, Donald Trump, a depus jurământul, și a avertizat că se așteaptă la o "cursă dură", scrie Reuters.

"Ceea ce am auzit astăzi are un ton foarte naționalist", a declarat Sigmar Gabriel într-un interviu acordat postului național de televiziune ZDF, prima reacție a unui oficial german după învestirea președintelui Donald Trump . "Cred că trebuie să ne pregătim pentru o cursă dură", a avertizat el.

Sigmar Gabriel a adăugat că noul președinte american "a fost extrem de serios" în discursul său de învestire, fapt ce înseamnă că își va respecta promisiunile în privința comerțului și în alte domenii.

Europa și Germania trebuie să rămână unite "pentru a-și apăra interesele comune", a mai declarat el.

Statele Unite sunt cel mai mare partener comercial al Germaniei, iar Donald Trump a avertizat că administrația sa va impune o taxă vamală de 35% pentru mașinile producătorului german BMW asamblate în Mexic și exportate în SUA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Toamnă caldă până în noiembrie: temperaturi peste normal și nopți cu brumă

2 Cutremur la Berlin / Fostul șef al spionajului german, arestat pentru trădare

3 Familia lui Călin Georgescu, audiată la DIICOT în dosarul de înșelăciune

4 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

5 PSD respinge desemnarea lui Luca Niculescu și convoacă o ședință de urgență