Germania: Unul dintre cele mai mari carnavaluri, anulat din cauza unei amenințări teroriste

Orașul Braunschweig din nordul Germaniei a anulat un carnaval prevăzut să se desfășoare duminică, din cauza 'unei amenințări specifice de atac islamist', a anunțat poliția, potrivit AFP.

Defilarea, care era prevăzută să înceapă la ora 11.20 GMT, a fost anulată în urma unor informații secrete furnizate 'de surse demne de încredere din cadrul securității", se arată într-un comunicat al poliției.

"Poliția le-a cerut tuturor vizitatorilor să nu se deplaseze pe traseul unde era prevăzută parada sau să nu se ducă deloc la Braunschweig", se arată în comunicat.

Într-o declarație pentru postul de televiziune german NDR, unul dintre șefii poliției, Michael Pientka, a indicat că nu există nicio legătură între decizia de anulare a carnavalului și atacurile teroriste care au avut loc sâmbătă la Copenhaga și care s-au soldat cu doi morți și cinci răniți, la o lună de la atentatele islamiste sângeroase de la Paris care au făcut 17 morți.

Potrivit organizatorilor, festivitățile de la Braunschweig, care au loc în fiecare an, reprezintă cea mai importantă defilare din nordul Germaniei în timpul tradiționalului sezon al carnavalurilor din luna februarie, eveniment la care erau așteptați 250.000 de vizitatori. Decizia de anulare a evenimentului a fost luată de primarul orașului, Ulrich Markurth, și de organizatori. AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 O nouă telenovelă la Casa Albă / Nunta de 10 milioane de dolari și banii dispăruți care au împărțit tabăra lui Trump