Ghena: CSM a propus ca ministrul Justiției să nu mai fie titularul exercitării acțiunii disciplinare

Ghena: CSM a propus ca ministrul Justiției să nu mai fie titularul exercitării acțiunii disciplinare

Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a declarat vineri, la Timișoara, că în propunerile înaintate de instituție privind modificarea cadrului legislativ pentru sistemul de justiție se numără și cea ca ministrul Justiției ''să nu mai fie titularul exercitării acțiunii disciplinare'', iar această misiune să revină Inspecției judiciare.

''În procesul de modificare legislativă, în propunerile pe care noi le-am avansat inițiatorului legislativ, ministrul Justiției, am propus — având în vedere și opiniile colegilor noștri judecători din toată țara—, ca ministrul Justiției să nu mai fie titularul exercitării acțiunii disciplinare, pentru argumente și raționamente pe care le-am expus în nota de fundamentare pe care am înaintat-o ministrului Justiției'', a afirmat Mariana Ghena.

Președintele CSM a adăugat că ar fi ''încântată'' dacă acest lucru s-ar înfăptui și crede că ar fi și în asentimentul colegilor săi judecători din țară.

''Aș fi încântată, și cred că m-aș face ecoul colegilor mei judecători din toată țara, ca într-adevăr, titular al exercitării acțiunii disciplinare să nu mai fie ministrul Justiției și să rămână inspectorul — șef, Inspecția judiciară prin inspectorul judiciar și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție'', a completat Mariana Ghena.

Președintele CSM a participat, vineri, la Timișoara, la prima dezbatere din țară pe tema ''Răspunderii judecătorului — între reglementare și percepția publică'', la care au mai fost prezenți secretarul de stat în Ministerul Justiției Sofia Mariana Moț, președinta Curții de Apel Timișoara, Erica Nistor, magistrați reprezentanți ai secțiilor instanțelor timișene și timișorene și din aria de jurisdicție, respectiv din județele Arad și Caraș — Severin.

''Este prima masă rotundă organizată la nivelul sistemului judiciar pe această temă de interes major pentru sistemul judiciar, prilej de a ne expune opiniile pe o temă de larg interes pentru public, societate și pentru fiecare dintre noi magistrații'', a punctat Mariana Ghena.

Magistratul Cristian Pup, de la Curtea de Apel Timișoara, a punctat în acest context faptul că ''în România există cel mai dur sistem de răspundere și sancționare a magistraților''.

În ceea ce privește Inspecția judiciară, s-a remarcat faptul că numărul sesizărilor a fost în ușoară scădere în 2016 comparativ cu anul 2015, astfel că din totalul celor 6.823 de sesizări, un număr de 4.762 au vizat judecătorii, iar 2.061, procurorii, dar numărul de sesizări clasate este foarte mare, fiind admise 51 de sesizări (reprezentând 0,71% din totalul sesizărilor înregistrate), din acestea 40 au vizat judecătorii și 11 — procurorii.

Potrivit datelor prezentate, au fost exercitate 37 de acțiuni disciplinare, pentru 60 de abateri disciplinare săvârșite de 36 de judecători și respectiv 13 acțiuni disciplinare pentru 22 de abateri săvârșite de 14 de procurori.

S-au aplicat 12 sancțiuni disciplinare judecătorilor, din care trei cu suspendarea din funcție și două au fost cu excludere din magistratură, iar în cazul procurorilor s-au aplicat 4 sancțiuni, câte două cu avertisment și diminuarea indemnizației lunare.

Vorbitorii au subliniat faptul că răspunderea disciplinară trebuie să aibă un caracter subsidiar responsabilității judecătorului, iar calitatea actului de justiție depinde în primul rând de responsabilitatea judecătorilor și ''dacă magistrații (judecătorii și procurorii) își îndeplinesc atribuțiile cu responsabilitate, răspunderea disciplinară ar trebui să intervină în foarte puține cazuri''.

AGERPRES / (A, AS — autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia