Gheorghe Chivorchian, secretarul general al FRF, audiat la DNA în dosarul finanțării Poli Timișoara

Gheorghe Chivorchian este audiat, în această dimineaţă, la sediul DNA Timişoara. Secretarul general al Federaţiei Române de Fotbal a venit special în oraşul de pe malurile Begăi pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care procurorii anticorupţie investighează finanţarea ilegală a echipei de fotbal a lui Marian Iancu, Poli Timişoara, de către Consiliul Judeţean Timiş. Gheorghe Chivorchian a fost preşedintele clubului de fotbal Politehnica Timişoara în perioada 2007 – 2011.

 În acest dosar, DNA Timişoara i-a pus sub acuzare şi le-a pus sechestru pe avere fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi fostului secretar al instituţiei, Petrişor Nădăştean. Conform raportului Curţii de Conturi, prejudiciul adus statului de către cei de la CJT a fost de 9.950.000 lei. Auditorii curţii au stabilit, printre altele, faptul că echipa de fotbal a decontat aceleaşi facturi atât la Consiliul Judeţean Timiş, cât şi la Primăria Timişoara, cele două instituţii publice care au finanţat ilegal clubul, scrie publicația locală pressalert.ro


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis