Ghiță, arestat 18 zile în vederea extrădării

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost arestat 18 zile în vederea extrădării. Poliția a fost informată cu întârziere de arestarea lui Ghiță.

Astfel, mandatul emis inițial pentru arestul de 60 de zile este infirmat, pe numele infractorului fiind emis mandatul de arest cu perioare de 18 zile.

În această perioadă, Poliția din România trebuie să trimită către Ministerul Justiției din Serbia toate documentele necesare în vederea extrădării lui Ghiță.

Sebastian Ghiță a petrecut a patra noapte în spatele gratiilor în arestul poliției sârbe. Situația fostului deputat este încă neclară, pentru că nici autoritățile române, nici cele de la Belgrad nu au dat informații suplimentare în legătură cu Sebastian Ghiță.

În arestul din Belgrad, acesta nu a primit încă vizitele familiei. Este pentru prima oară când infractorul se află încarcerat și există informația că stă în celulă cu alți doi deținuți.

Infractorul a fost arestat în cursul nopții de joi spre vineri, el fiind legitimat de poliția sârbă. Era însoțit de fratele lui, care avea documente reale, în timp ce Sebastian Ghiță a prezentat documente false.


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...