Giurgiu: Autorităţile din Bulgaria au reluat prelucrarea electronică a datelor la frontiera româno-bulgară

Prelucrarea electronică a datelor la eliberarea vinietelor de călătorie a fost reluată de autorităţile din Bulgaria, marţi dimineaţă, în toate punctele de frontieră româno-bulgare, a declarat, pentru AGERPRES, şeful ITPF Giurgiu, Nicu Răboj.

"Autorităţile de frontieră bulgare ne-au informat, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, că în perioada 8 -10 aprilie, în toate punctele de trecere a frontierei bulgare prelucrarea informaţiilor privind taxele pentru vinietă se va efectua manual. În această perioadă, software-ul 'Taxe de drum şi regim de autorizare', parte a sistemului vamal bulgar, nu a funcţionat automat din cauza demersurilor şi acţiunilor tehnice necesare întreţinerii acestui program. În toate punctele de frontieră ale Republicii Bulgaria, pentru perioada menţionată, taxele au fost achitate cash. În această dimineaţă, la orele 8,00, prelucrarea electronică a datelor a fost reluată", a spus şeful ITPF Giurgiu.

Potrivit acestuia, autorităţile din Bulgaria au suplimentat numărul de lucrători în toate punctele de frontieră bulgare pe timpul implementării manuale a datelor, astfel încât timpul de aşteptare la trecerea frontierei în perioada sărbătorilor pascale nu a depăşit 20 de minute. AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Adio costuri uriașe la telefon în vacanță: șase țări apropiate de România intră în zona de roaming UE