Gorj: Mii de cutii de medicamente găsite aruncate într-o pădure

Mii de cutii de medicamente expirate au fost găsite aruncate într-o pădure în zona Dealului Bujorăscu, au precizat joi, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit acestora, suprafața pe care au fost găsite cutiile cu medicamente este de aproximativ 100 de metri pătrați.

Polițiștii se află la fața locului, desfășurând cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care au ajuns medicamentele în zona respectivă.

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda, a declarat, pentru AGERPRES, că primele indicii conduc către un lanț de farmacii din Târgu-Jiu, care riscă sancțiuni până la 100.000 de lei sau chiar dosar penal, în cazul în care cercetările vor constata că produsele sunt periculoase.

"Am constatat că într-o pădure, la limita dintre orașul Motru și comuna Ciuperceni, sunt abandonate sute de kilograme de produse farmaceutice expirate. Am început cercetările împreună cu organele de poliție pentru stabilirea farmaciilor care au efectuat această abandonare, avem deja primele indicii care ne conduc la un lanț de farmacii din Târgu-Jiu care au săvârșit această faptă. Urmează ca în baza cercetărilor efectuate să aplicăm prevederile legale. Riscă sancțiuni de până la 100.000 de lei societățile care se fac vinovate, iar în măsura în care, din constatările noastre va rezulta că o parte din aceste deșeuri sunt și periculoase, riscă inclusiv dosar penal. Ca măsură urgentă, medicamentele vor fi ridicate de către Spitalul Târgu-Jiu, vor fi depozitate până la finalizarea cercetărilor, după care vor fi eliminate conform legii", a spus Gheorghe Sanda.

AGERPRES/(A, AS — autor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană