Finanțele publice ale Greciei par solide, iar noile construcții semnalează renașterea. Elada pare că traversează o nouă primăvară economică. Dar, ca de atâtea ori în istoria recentă, între aparență și realitate este o prăpastie greu de ignorat, scrie în The Guardian Paul Taylor analist la Centrul de Politici Europene.

Șantierul din zona Ellinikon/ FOTO:X

Pe fosta pistă a aeroportului Ellinikon, la doar 10 kilometri de Acropole, au apărut, în sfârșit, macaralele. Locul, abandonat zeci de ani și marcat de dispute politice, judiciare și proteste civice, este acum scena celui mai ambițios proiect imobiliar din Grecia: zeci de hectare de construcții de lux, zgârie-nori cu vedere la mare, hoteluri, malluri și un port pentru iahturi. Un simbol al redresării? Sau o nouă dovadă de boom și cădere?

Pentru guvernul Mitsotakis, Ellinikon este cartea de vizită a unei economii care s-a „vindecat” după decade de criză, austeritate și umilințe internaționale. Pentru criticii săi, este doar încă o afacere imobiliară făcută de oligarhi, pe teren public cedat la prețuri simbolice, în timp ce grecii de rând se luptă cu salarii mici, spitale epuizate și prețuri în creștere.

De altfel, locul nu e lipsit de semnificație istorică. Pe aici au trecut, timp de șapte decenii, toate speranțele și promisiunile unei Grecii moderne. Iar în 2004, când noul aeroport Eleftherios Venizelos se inaugura cu fonduri europene, țara părea pe val: membră a zonei euro, gazdă a Jocurilor Olimpice, campioană europeană la fotbal și vedetă de cinema prin „My Big Fat Greek Wedding”. Doar că ascensiunea s-a dovedit iluzorie – finanțată prin statistici cosmetizate și datorii mascate.

După 2009, Grecia s-a prăbușit. A urmat o criză profundă, trei pachete de „salvare” impuse de troica FMI-UE-BCE, un declin economic de 26% și o austeritate care a lăsat urme adânci în societate. Milioane au plecat din țară, sistemele publice au fost golite de resurse, iar viața politică s-a radicalizat.

Refuzul inițial al Syrizei de a accepta condițiile creditorilor a fost urmat, inevitabil, de capitulare. Printre „reforme”: vânzarea portului Pireu către compania de stat chineză Cosco și transferul terenului de la Ellinikon către consorțiul condus de miliardarul Spiros Latsis. Dezvoltarea proiectului a fost blocată ani întregi de opoziția civică și de faptul că fostul aeroport fusese transformat, în apogeul crizei refugiaților, într-o tabără insalubră pentru migranți, în principal afgani.

Abia în 2023 a început construcția propriu-zisă: Riviera Tower, o clădire de 50 de etaje semnată de biroul de arhitectură al britanicului Norman Foster, ar urma să se deschidă anul viitor. Lamda Development promite și un parc public, deși mai modest decât cel visat înainte de criză.

Pentru mulți greci, relansarea economică e mai mult statistică decât palpabilă

Însă pentru mulți greci, relansarea economică e mai mult statistică decât palpabilă. Deși șomajul a scăzut, salariile au stagnat, inflația a mușcat din veniturile reale, iar spitalele și școlile nu și-au revenit. În continuare, accidentul feroviar soldat cu 57 de morți, petrecut acum doi ani, bântuie opinia publică: o tragedie care a expus carențele cronice ale infrastructurii și reflexele de autoapărare ale clasei politice.

La Forumul Economic de la Delfi – o versiune elenă a Davosului – greva generală a paralizat traficul, blocând participarea delegaților străini. În fața jurnaliștilor, Mitsotakis a ținut să transmită că Grecia nu mai este „copilul bolnav al Europei”, ba chiar merge mai bine decât Germania la capitolul reforme. Dar percepția internă este mult mai nuanțată.

Agenția S&P tocmai a ridicat ratingul Greciei la nivelul BBB, iar guvernul a anunțat un pachet social de un miliard de euro pentru pensionari și chiriași. Totodată, sprijinul public pentru UE a revenit la cote ridicate. Dar rămâne întrebarea: pe ce se bazează acest „miracol”? Răspunsul pare simplu: turism, transport maritim și – tot mai mult – imobiliare.

„Dincolo de cifrele macroeconomice, e întuneric”, avertizează Nick Malkoutzis, de la site-ul de analiză MacroPolis. „Nu putem trăi la nesfârșit din turism și imobiliare.”

Nici vulnerabilitățile structurale nu s-au remediat. Lipsa investițiilor în mediu și în intervențiile de urgență a lăsat țara expusă incendiilor și inundațiilor devastatoare.

O mână de familii oligarhice puternice, conectate politic, continuă să domine economia, cu o proprietate media foarte concentrată. Corupția rămâne corozivă, în timp ce țara se află aproape la coada clasamentului UE în ceea ce privește libertatea presei și statul de drept.

Așadar, la o privire mai atentă, noua Grecie seamănă foarte mult cu vechea Grecie, cu finanțe publice mai solide, dar cu dezechilibre sociale și economice persistente. Acestea ar putea reveni pentru a bântui o țară în care aroganța nu este niciodată departe de nemesis.