Grindeanu: PSD a propus un guvern de tranziție, economia „în gard” sub Ilie Bolojan
În seara zilei de miercuri, Sorin Grindeanu a oferit explicații ample despre viziunea PSD privind ieșirea din actuala criză politică a României, exprimându-și încrederea că „până la urmă, se va degaja o soluție”.
PSD, deschis pentru un guvern de tranziție
Într-o intervenție la Gândul , liderul PSD a precizat că social-democrații au susținut ideea unui „guvern de tranziție”, menit să gestioneze perioada imediat următoare și să finalizeze Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această propunere, însă, nu a întrunit acordul tuturor forțelor politice.
Potrivit lui Grindeanu, la consultările de la Palatul Cotroceni, discuțiile despre alegeri anticipate au fost aproape inexistente, neconstituind un subiect major.
Președintele Camerei Deputaților a menționat că principalele aspecte discutate cu șeful statului s-au concentrat pe reformele incluse în PNRR și pe posibilitatea unei reconcilieri între partidele care au făcut parte din fosta coaliție de guvernare.
„Despre PNRR și legile pe care ar trebui Guvernul să le trimită (...) către Parlament s-au discutat. De asemenea, președintele a vrut să vadă dacă s-au mai flexibilizat pozițiile partidelor care au făcut parte din fosta coaliție”, a detaliat el.
Grindeanu a reafirmat că PSD, UDMR și grupul minorităților naționale au fost de acord cu o formulă guvernamentală provizorie, esențială pentru depășirea impasului politic actual.
„Noi am spus că da, eu am spus că da, suntem dispuși să facem acel guvern de tranziție, de armistițiu (...) care să asigure traversarea acestei perioade în care trebuie să se închidă PNRR-ul, până după buget, în toamna târzie a acestui an”, a subliniat liderul PSD.
O astfel de formulă ar fi avut ca scop calmarea tensiunilor politice și o reevaluare a situației după îndeplinirea principalelor obiective guvernamentale.
Întrebat despre cine s-a opus acestei variante, Grindeanu a indicat direct PNL și USR: „Noi am fost de acord, UDMR-ul da, minoritățile da (...) Dar ceilalți, adică PNL și USR, au spus că nu, că ei nu vor așa ceva.”
Grindeanu neagă orice înțelegere cu Nicușor Dan
Sorin Grindeanu a respins, de asemenea, speculațiile privind eventuale acorduri între PSD și președintele Nicușor Dan. „Eu n-am avut niciun fel de înțelegere și PSD-ul n-a avut niciun fel de înțelegere cu Nicușor Dan. Asta este pe scurt ce pot să-ți spun”, a declarat el.
Liderul social-democrat a subliniat că PSD și-a comunicat public, încă de la sfârșitul anului trecut, intenția de a reevalua participarea la guvernare. „PSD-ul a luat deciziile așa cum am anunțat public cu mult timp înainte (...) La începutul lunii decembrie (...) noi am anunțat public că intrăm într-o perioadă de evaluare a participării noastre la guvernare”, a explicat Grindeanu, criticând și activitatea Executivului, susținând că „în România se guvernează prost” și că actuala formulă de conducere nu a oferit soluții eficiente pentru problemele țării.
Critici dure la adresa Guvernului și a premierului Ilie Bolojan: „Economia este în gard”
Liderul PSD a intensificat criticile la adresa Guvernului și a premierului Ilie Bolojan, afirmând că situația economică actuală este mai gravă decât în perioada crizei financiare din 2009-2010.
Grindeanu a contestat acuzațiile conform cărora PSD și AUR ar fi responsabile pentru lipsa unui executiv cu puteri depline. „Și atunci singura politică publică este înjurătura la adresa PSD-ului, că asta se face”, a afirmat președintele social-democraților.
El a adăugat că responsabilitatea pentru dificultățile economice nu poate fi atribuită exclusiv PSD, amintind că România a intrat în procedura de deficit excesiv sub un prim-ministru liberal. „În ultimii șapte ani, PNL-ul a avut patru prim-miniștri, PSD-ul unul singur. Am intrat în procedură de deficit excesiv când era un prim-ministru PNL”, a declarat Grindeanu, catalogând măsurile economice recente drept „o politică de austeritate proastă”.
Președintele PSD a citat discuții recente cu reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, subliniind semnalele alarmante primite: „Azi am avut întâlnire cu patronatele. Știți ce spun? Că economia este în gard. Asta au spus patronatele la întâlnirea de astăzi, că banii nu se mișcă, nu există în acest moment și că investițiile și consumul s-au prăbușit”. Grindeanu a reiterat că situația economică actuală este comparabilă, sau chiar mai dificilă, decât cea din criza de acum peste un deceniu: „Suntem undeva mai grav decât în anii aceia de criză 2009-2010”.
Atacul direct la adresa lui Ilie Bolojan a continuat, Grindeanu criticând modul în care premierul este prezentat public ca un reformator de succes. „Când văd (...) cum Bolojan este genial și a făcut reforme, sigur că sunt nervos. Pentru că românii simt că o duc și văd că în fiecare zi o duc mai prost decât ziua anterioară”, a declarat Grindeanu, concluzionând că deteriorarea nivelului de trai este „urmarea acestei guvernări a lui Ilie Bolojan”.
Soluția politică vizează plecarea lui Ilie Bolojan
Grindeanu a explicat că în prezent nu există o majoritate parlamentară necesară pentru învestirea unui nou guvern, perpetuând astfel blocajul politic. Întrebat dacă președintele Nicușor Dan ar avea interesul să prelungească această situație, liderul PSD a răspuns: „Nu cred. Chiar din contră. La cum îmi dau eu seama...”
Cu privire la o nouă nominalizare pentru funcția de premier și rolul președintelui în deblocarea situației, Grindeanu a afirmat că șeful statului încearcă să identifice un candidat care să poată obține sprijinul necesar în Parlament. „În acest moment, își dorește o nominalizare care să arate că este în stare să aibă o majoritate în Parlament”, a precizat Grindeanu, evidențiind dificultatea matematicii parlamentare.
În ciuda impasului, Grindeanu își menține speranța într-o soluție politică negociată, la care PSD, UDMR și grupul minorităților sunt dispuse să contribuie. „Eu am sperat, alături de Kelemen Hunor și de Varujan Pambuccian, că lumea lasă tonul mai jos. Noi l-am lăsat, și noi, și UDMR-ul, și minoritățile”, a declarat liderul PSD, adăugând că „până la urmă, se va degaja o soluție”, fără a oferi un termen concret.
Conform viziunii sale, viitoarea formulă politică trebuie să aibă ca obiectiv clar înlocuirea actualului executiv. „Este necesar pentru România să fie o soluție care să dea cu adevărat jos de la guvern pe Ilie Bolojan”, a declarat președintele PSD, respingând acuzațiile că social-democrații ar bloca negocierile și susținând că PSD a demonstrat flexibilitate în discuțiile purtate până acum.
Președintele Nicușor Dan speră la încheierea crizei politice până la finalul verii
Între timp, Nicușor Dan a declarat miercuri, de la Kiev, că speră ca actuala criză politică să fie depășită în cursul acestei veri, subliniind totuși că deblocarea situației depinde în primul rând de partidele politice. Șeful statului a afirmat că românii își doresc stabilitate și că există o așteptare crescută pentru încheierea perioadei de incertitudine.
„E nevoie să terminăm cât de repede această criză, numai că răspunsul nu e la mine, e la partide”, a declarat Nicușor Dan, adăugând că speră ca situația să fie rezolvată „în cursul acestei veri”. El a precizat că dialogul cu liderii partidelor nu s-a întrerupt, chiar dacă nu există întâlniri oficiale în acest moment. „Eu cu partidele și partidele între ele discutăm”, a afirmat șeful statului, considerând că nu sunt necesare consultări formale atâta timp cât există comunicare între actorii politici. Nicușor Dan a sugerat, de asemenea, că retorica adoptată în ultimele luni a restrâns semnificativ spațiul de negociere dintre partide: „Retorica în care de luni de zile s-au așezat partidele le îngustează foarte mult spațiul de negociere”.
Sondaj IRES comandat de PSD: AUR, primul partid în intenția de vot, nemulțumire generalizată
Un sondaj realizat de IRES la comanda PSD indică un nivel înalt de nemulțumire în rândul românilor față de situația politică și economică a țării. Conform cercetării, 80% dintre respondenți consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar peste 90% percep o instabilitate politică accentuată. De asemenea, 92% dintre cei chestionați cred că România traversează o criză politică, iar 36% atribuie responsabilitatea tuturor partidelor. Premierul Ilie Bolojan este indicat drept principal responsabil de 16% dintre respondenți, în timp ce PSD și președintele României sunt menționați de câte 14%. În ceea ce privește gestionarea actualei situații politice, 41% dintre români l-ar prefera pe Sorin Grindeanu, iar 38% consideră că Ilie Bolojan se descurcă mai bine.
Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, AUR ar obține 40% din voturi, conform sondajului. PSD s-ar clasa pe locul al doilea cu 21%, urmat de PNL cu 17% și USR cu 10%. UDMR ar obține 3%, SENS și SOS România câte 2%, iar POT 1%.
Sondajul relevă și un nivel crescut de îngrijorare economică. Aproape jumătate dintre respondenți declară că veniturile lor au scăzut față de începutul anului 2025, iar 75% consideră că economia României s-a deteriorat în ultimul an.
Siegfried Mureșan contestă rezultatele sondajului
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a criticat vehement cercetarea sociologică, argumentând că PSD a publicat anterior sondaje care nu au reflectat rezultatele reale ale alegerilor. „Amintesc doar sondajul comandat de PSD și publicat anul trecut, cu două zile înainte de alegerile pentru Primăria Municipiului București, în care candidatul PSD, Daniel Băluță, era dat câștigător, cu 27%, în timp ce candidatul PNL și viitorul primar, Ciprian Ciucu, avea 24%. Două zile mai târziu, Ciprian Ciucu câștiga alegerile cu 36,16%, în timp ce Daniel Băluță aduna 20,2% din voturi, obținând doar locul 3”, a afirmat europarlamentarul liberal.
Explorează subiectele:

