Groupe Renault România, OMV Petrom şi Continental, cei mai buni angajatori din România (anuar)

Groupe Renault România, OMV Petrom şi Continental sunt cei mai buni angajatori din economia românească, potrivit primei ediţii a anuarului '100 Cei mai buni Angajatori din economie', realizat de Capital Media Production.

Pe locurile următoare s-au clasat Grupul Bosch şi Orange, iar pentru toate cele cinci companii lucrează, în prezent, 332.394 de angajaţi, care plătesc impozite şi taxe statului român.

Atât în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, cât şi numărul de reprezentanţi în '100 Cei mai buni Angajatori din economie', pe primul loc se află industria, iar sectorul automotive este cel mai important angajator.

De asemenea, foarte bine reprezentate în top sunt şi sectoarele IT&C, energie, retail şi financiar-bancar.

Pentru întocmirea clasamentului au fost luate în considerare o serie de aspecte: numărul de angajaţi, nivelul salariului mediu net şi beneficiile oferite angajaţilor.

În Top 10 al celor mai buni angajatori din România se mai află BRD - Groupe Societe Generale, Microsoft, Adobe Systems, Kaufland şi Banca Transilvania.

Capital Media Producţion este editor al anuarelor "Top 100 Antreprenori" şi "Top 50 Femei în economie" şi are în portofoliu site-urile topantreprenori.ro, piatapresei.ro, energyhub.ro şi banii.net. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă