Gruparea Stat Islamic poate conta pe 3 miliarde de dolari pe an (procuror antiterorism italian)

Gruparea Stat Islamic (SI) poate conta pe circa 3 miliarde de dolari pe an datorită traficului de droguri, arme, opere de artă și contrabandei cu petrol, a afirmat miercuri responsabilul italian pentru lupta antiteroristă, relatează AFP.

'Este vorba despre un trafic care necesită o rețea vastă de complicități externe, care interacționează cu economia așa-zisă reală prin intermediul paradisurilor fiscale și al rețelelor de transfer de bani', a afirmat Franco Roberti, procuror național antimafia și antiterorism.

Responsabil pentru lupta împotriva mafia, Franco Roberti a primit și portofoliul combaterii terorismului, din cauza faptului că legislația specială introdusă pentru combaterea Cosa Nostra în Sicilia sau Camorra la Napoli — care presupune interceptări și confiscări de bunuri — a fost considerată bine adaptată pentru lupta împotriva terorismului.

Există 'legături tot mai strânse între organizații criminale de tip mafiot și terorismul internațional, care are nevoie de bani la discreție, arme, documente false, structuri logistice pe care aceste organizații sunt perfect în stare să le furnizeze', a subliniat Franco Roberti, în cadrul unei conferințe pe această temă la Roma.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Ștefan, editor: Vicențiu Purcărea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani