Gruparea Statul Islamic revendică atacul de la un spital militar din Kabul

Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat miercuri atacul de la un spital militar din Kabul, soldat cu cel puțin doi morți și 25 de răniți, transmite agenția DPA.

Într-o declarație de un rând difuzată prin intermediul agenției sale de presă Amaq, gruparea informează: 'Comandouri ale Statului Islamic atacă spitalul militar din Kabul'.

Totodată, un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat pentru DPA că liderul taliban însărcinat cu atacurile în Kabul nu știa să fi avut loc activități ale talibanilor în zonă. Într-o postare pe Twitter, purtătorul de cuvânt a scris: 'Atacul de astăzi de la Kabul nu are nicio legătură' cu talibanii.

Spitalul vizat de atacul încă în desfășurare este Sardar Daud Khan, iar toate celelalte spitale din Kabul au fost plasate în stare de alertă.

Potrivit agenției de presă Reuters, bărbați înarmați, printre care cel puțin unul îmbrăcat în medic, au atacat spitalul militar Sardar Daud Khan, situat într-o zonă apropiată de ambasada SUA la Kabul, angajându-se într-un schimb de focuri cu forțele de securitate aflate în interiorul clădirii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Veniturile Liei Savonea / șefa ÎCCJ încasează 40.000 de lei net pe lună

2 Rezultate Loto de joi, 8 octombrie: numerele extrase și marile premii puse în joc

3 Tezaur versus bănci / cât câștigă românii la o investiție de 10.000 de lei

4 Flota aeriană a Rusiei se prăbușește: Moscova cere ajutorul Vietnamului

5 VIDEO Ucraina a paralizat inima petrolieră a Rusiei