Gruparea teroristă Statul Islamic intenționează să bată propria monedă

Gruparea teroristă Statul Islamic (SI) a anunțat joi că intenționează să bată propria monedă, piese din aur, argint sau cupru, ce vor fi utilizate pe teritoriul aflat sub controlul său în Siria și Irak, informează AFP.

'Cu voia lui Allah, diferite monede vor fi fabricate din aur, argint și cupru', a anunțat SI într-un comunicat difuzat pe forumuri jihadiste.

Această organizație, care și-a extins controlul asupra unui teritoriu la fel de mare ca Marea Britanie, însă în cea mai mare parte deșertic, explică noua inițiativă prin faptul că dorește să înlocuiască 'sistemul monetar tiranic impus musulmanilor, care a dus la oprimarea lor'.

Comunicatul precizează, de asemenea, că obiectivul este de a-i elibera pe musulmani din 'mercantilismul și opresiunea economică satanică'.

Pe fotografiile publicate de SI, monedele apar având imprimate pe o față 'Statul Islamic', 'califat', precum și greutatea și valoarea monedei. Simboluri precum moscheea Al-Aqsa și Ierusalim apar, de asemenea, pe diferite monede.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…