Guvern: Controale la toate secţiile ATI din ţară pentru verificarea instalaţiilor şi aparaturii medicale

Echipe mixte ale Direcţiilor de Sănătate Publică şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor desfăşura, începând de luni, controale în toate secţiile de terapie intensivă de la nivel naţional pentru verificarea instalaţiilor şi a condiţiilor de punere în funcţiune a aparaturii medicale, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Premierul Ludovic Orban a avut, duminică dimineaţa, o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, şeful IGSU, Dan Paul Iamandi, şi directorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Mioara Comana.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul şedinţei a fost realizată analiza intervenţiei în cazul tragediei de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, stadiul transferului pacienţilor supravieţuitori şi a fost solicitată colaborarea tuturor instituţiilor abilitate în desfăşurarea cu celeritate a anchetei pentru stabilirea cauzei incendiului.

De asemenea, s-a decis ca, începând de luni, echipe mixte ale Direcţiilor de Sănătate Publică şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să desfăşoare controale în toate secţiile de terapie intensivă de la nivel naţional pentru verificarea instalaţiilor şi a condiţiilor de punere în funcţiune a aparaturii medicale.

Decizia vine după ce, sâmbătă seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu la secţia de ATI, unde erau internaţi pacienţi cu COVID-19.

În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID. Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiu, este transferat, duminică, la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Bruxelles, pentru tratament de specialitate. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto

5 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar