Guvern: Plata obligaţiilor fiscale în cont unic la Trezorerie, amânată cu şase luni

Plata în acelaşi cont unic a contribuţiilor sociale, precum şi a impozitului pe profit/venit/dividende, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018.

În acest sens, Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă care prelungeşte cu şase luni termenul de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plăţii obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Executivul precizează că, până la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017.

"Măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credinţă, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligaţiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilităţii plăţii", se arată într-un comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative şi de plată.

În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi, iar în celălalt sunt plătite contribuţiile la pensie, sănătate şi şomaj, se mai arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă