Guvernul a adoptat o OUG privind simplificarea procedurilor de derulare a achiziţiilor publice

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă privind simplificarea procedurilor de derulare a achiziţiilor publice.

"Un alt proiect de act normativ, de această dată în domeniul achiziţiilor publice, cu obiectivul de simplificare a procedurilor de derulare a achiziţiilor publice, în mod special în domeniul fondurilor europene, vizează modificarea cadrului legal privind derularea achiziţiilor publice. Este vorba de o ordonanţă de urgenţă care a fost contestată la Curtea Constituţională pentru că impunea sancţiuni judecătorilor în situaţiile în care aceştia întârziau deliberarea unor situaţii reclamate privind achiziţiile publice. Această menţiune a fost declarată neconstituţională, prin urmare în această şedinţă de Guvern a fost adoptată o nouă OUG, care elimină această prevedere pentru a o pune în acord cu decizia CCR şi pentru a institui proceduri simplificate de achiziţii publice, în special în domeniul fondurilor europene", a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la finalul şedinţei de Guvern. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români