Guvernul spaniol a adoptat un plan fără precedent de răspuns la secetă, în valoare de 2,2 miliarde de euro

Guvernul spaniol a adoptat un plan fără precedent de răspuns la secetă, în valoare de 2,2 miliarde de euro

În Spania a fost aprobat un plan de 2,2 miliarde de euro gândit să-i ajute pe fermieri și pe consumatori să facă față unei secete persistente, după cea mai călduroasă și secetoasă lună aprilie, potrivit The Guardian .

Secetă în Spania. FOTO Profimedia

Măsurile adoptate joi și descrise de Guvernul spaniol ca fiind fără precedent includ fonduri de 1,4 miliarde de euro de la Ministerul Mediului pentru combaterea secetei și pentru creșterea disponibilităților de apă, precum și fonduri de 784 de milioane de euro de la Ministerul Agriculturii, bani care îi vor ajuta pe fermieri să mențină producția și să evite penuria de alimente.

„Asistăm la evenimente și fenomene mult mai frecvente și mai intense”

Cele 1,4 miliarde sunt destinate construirii de noi infrastructuri, cum ar fi uzinele de desalinizare, dublării proporției de apă reutilizată în zonele urbane până în 2027, dar și acordării unor subvenții pe aceeași linie.

„Spania este o țară obișnuită cu perioadele de secetă, dar nu există nicio îndoială că, ca urmare a schimbărilor climatice cu care ne confruntăm, asistăm la evenimente și fenomene mult mai frecvente și mai intense. Trebuie să ne pregătim pentru acest lucru, profitând de toate capacitățile tehnice pe care Spania le-a acumulat și dezvoltat de-a lungul anilor", a declarat ministrul spaniol al Mediului, Teresa Ribera, potrivit sursei citate.

Oficialul spaniol a arătat că că trebuie făcute investiții în direcția gestionării cererii de apă și stimulării utilizării eficientă a resurselor.

Potrivit ministrul Agriculturii, Luis Planas, cea mai mare parte din suma de 784 de milioane de euro promise de ministerul său va fi destinată ajutorului direct pentru crescătorii de animale și cultivatorii de cereale. Aceștia vor beneficia, de asemenea, de scutiri de taxe.

Guvernul, acuzat că a răspuns prea târziu la secetă

Guvernul a precizat că măsurile sunt un răspuns la secetă , la temperaturile ridicate și la războiul din Ucraina, însă a fost acuzat de partidul conservator de opoziție (Partidul Popular- PP) că a răspuns prea târziu la secetă și că încearcă să păcălească alegătorii, în contextul în care Spania se pregătește să voteze în alegerile regionale și municipale din 28 mai.

În timpul valului de căldură din iulie anul trecut înregistrat în regiunea Madrid, un măturător stradal și a un distribuitor de pliante au murit din cauza temperaturilor extreme.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...