Hagi, criză de nervi după un nou eșec cu Farul. Ce i-a strigat arbitrului Feșnic, pe tunel, după ce a luat „roșu”

Hagi, criză de nervi după un nou eșec cu Farul. Ce i-a strigat arbitrului Feșnic, pe tunel, după ce a luat „roșu”

Farul a remizat cu Hermannstadt, scor 1-1, în etapa a 16-a din Superliga, partidă în care constănțenii au fost egalați în ultimul minut. După meci, Gică Hagi s-a certat cu arbitrul Horațiu Feșnic, primind cartonaș roșu din partea acestuia.

Gică Hagi se consideră furat de arbitru. Foto Sportpictures

Gică Hagi se consideră furat de arbitru. Foto Sportpictures

Managerul Farului a așteptat fluierul final, apoi a mers „glonț” către ”central”, căruia i-a reproșat un fault suferit asupra lui Larie înaintea golului egalizator, marcat de Alhassan pe final. Însă, după ce fundașul dobrogenilor a fost faultat, mingea a rămas în posesia jucătorilor Farului, aceștia pierzând-o și dându-le șansa sibienilor să egaleze. Deși specialiștii susțin că nu a avut dreptate , Gică Hagi s-a războit cu Horațiu Feșnic.

Arbitrul i-a arătat direct cartonașul roșu, moment în care antrenorul a „explodat”. Conflictul verbal dintre cei doi a continuat și pe tunelul către vestiare, managerul Farului fiind vehement în continuare: „E fault! E fault și nu ai dat! De ce ai VAR?! Marele șmecher de la Cluj ce ești!”, a strigat Gică Hagi.

Îl acuză de aroganță

Hagi a continuat tirada și în fața camerelor TV: ”L-am întrebat și mi-a direct roșu. După, i-am mai zis și eu câte una. Atâta aroganță, așa plin de el... nu se poate. E dreptul meu, domnilor, să merg la el și să îl întreb. Să se comporte cu așa aroganță, protagonist, să iasă el în evidență... eu zic să e 100% fault. De ce n-au dat cei de la VAR fault? Ce să mai explici acum? Meciul s-a terminat, am luat gol din acea fază. Scuzați-mă!

I-ai dat lui Hagi roșu, te-a văzut toată lumea, te-au văzut cei de la Cluj. E prea mult, e prea clar faultul la Larie. A dat cu capul, apoi a venit adversarul și a luat mingea. Eu așa am înțeles, înseamnă că am eu o problemă și nu înțeleg faultul. Dacă nu, mergem pe linia asta. Trebuie să muncim și să ne revenim”, a spus Gică Hagi, la Orange Sport

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

2 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

3 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

4 Mesajul terifiant despre un nou război mondial, transmis românilor de un cunoscut strateg israelian: „E cât se poate de posibil”

5 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim