Handbal feminin: Rusia a învins Franţa, în meciul de debut la EHF EURO 2018

Selecţionata Rusiei, campioana olimpică en titre, a învins echipa Franţei, campioana mondială, cu scorul de 26-23 (11-11), joi seara, la Nancy, în meciul de deschidere a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018, care e găzduit de Hexagon.

Franţa, care încerca să îşi ia revanşa după finala turneului olimpic de la Rio, a reuşit să se desprindă în debutul reprizei secunde la trei goluri, 15-12, a avut apoi 16-14, dar a fost egalată şi echipa antrenată de Evgheni Trefilov s-a detaşat la 19-17 (min. 46) şi nu a mai putut fi oprită până la final.

Orlande Kanor, cu 6 goluri, a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, Allison Pineau şi Siraba Dembele au reuşit câte 3 goluri. De la rusoaice s-au remarcat Dmitrieva 8 goluri, Samohina 7, Malaşenko şi Kuzneţova, câte 3, etc.

Din grupă mai fac parte Slovenia şi Muntenegru.

Rusia a ocupat locul al treilea la Trofeul Carpaţi de la Bucureşti, în weekend-ul trecut, după 24-25 cu România B şi 33-32 cu Serbia.

România va debuta pe 1 decembrie, în Grupa D, contra Cehiei.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: EHF EURO /Facebook


populare
astăzi

1 Cele 21 de minute de la Live Aid prin care Freddie Mercury a salvat trupa Queen

2 Radu Drăgușin a pasat decisiv în Serie A, după un debut criticat în Italia

3 Doi asistenţi universitari de la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius şi două studente, reţinuţi pentru luare de mită

4 „Să plece cu circul și maimuțăreala” / Incidente la vizita foarte scurtă a lui Călin Georgescu în Vaslui

5 Cum poate Rusia să paralizeze Marea Britanie fără să declare un război clasic