Handbal feminin: Vedeta norvegiană Nora Mork va juca la CSM Bucureşti

Nora Mork, celebra handbalistă norvegiană a echipei maghiare Gyor, a anunţat joi, pe pagina sa de Instagram, că va juca din sezonul viitor la CSM Bucureşti, informează site-ul handnews.fr.

Nora Mork, care pe 5 aprilie va împlini 28 de ani, evoluează din 2016 la Gyori Audi ETO KC, deţinătoarea Ligii Campionilor, care este una din adversarele CSM Bucureşti în Grupa principală 2 a competiţiei în acest sezon.

Interul dreapta norvegian a semnat pentru două sezoane cu CSM Bucureşti.

"Sunt cu adevărat bucuroasă să vă anunţ că am semnat un contract pe două sezoane cu CSM Bucureşti, un club care crede în mine şi în calităţile mele. Sunt şi mai motivată să revin pe teren şi să continui să progresez ca jucătoare şi să-mi continui cariera alături de cele mai bune jucătoare din lume", a scris pe pagina sa de Instagram campioana mondială şi europeană cu naţionala Norvegiei.

Handbalista lui Gyor este în plin proces de refacere după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul drept cu ocazia meciului cu Nykobing din Liga Campionilor. Ea ar urma să poată juca din nou peste câteva săptămâni pentru echipa maghiară, pentru a încerca să câştige din nou cea mai importantă competiţie intercluburi. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)

Sursa foto: Nora Mork/ Instagram


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români