Handbal: Intervenţia chirurgicală la care a fost supus Cristian Gaţu, o reuşită

Operaţia chirurgicală la care a fost supus joi Cristian Gaţu, la Spitalul Militar din Bucureşti, în urma unui accident vascular cerebral suferit luni, a fost un succes, fostul campion mondial la handbal simţindu-se bine, a declarat pentru AGERPRES fostul handbalist Vasile Stângă.

Cristian Gaţu a fost supus în spital şi unui test pentru COVID-19 iar rezultatul a ieşit negativ.

"A ieşit din operaţie, este foarte bine, operaţia a ieşit foarte bine, e o reuşită. Acum am înţeles că va mai sta câteva zile în spital şi după aceea va face o recuperare medicală. I-au făcut şi testul pentru COVID-19, dar a ieşit bine, este negativ", a declarat Stângă.

Fostul campion mondial la handbal masculin Cristian Gaţu a suferit luni un accident vascular cerebral (AVC), fiind internat la Spitalul Militar din Bucureşti, unde joi a fost supus unei intervenţii chirugicale.

În vârstă de 75 de ani, Cristian Gaţu este dublu câştigător al Campion Mondial de handbal cu naţionala României, la ediţiile din 1970 şi 1974. La Jocurile Olimpice, Gaţu a câştigat o medalie de bronz în 1972, la Munchen, şi una de argint, la Montreal, în 1976.

Ulterior Cristian Gaţu a ocupat funcţia de comandant al clubului CSA Steaua şi de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal.
AGERPRES (A - autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri

4 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

5 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare