Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?

Explozia din Portul Constanța ridică întrebări de securitate majore. Cât de mare este riscul ca o dronă încărcată cu peste 100 kg de explozibil să eșueze pe o plajă plină de turiști și cât de pregătiți am fi? Generalul (r) Virgil Bălăceanu explică vulnerabilitățile sistemului militar românesc.

Adevărul: Explozia dronei ucrainene la Constanța a ridicat și mai ridică o serie de întrebări. Mulți continuă să creadă că România nu e suficient de fermă în raporturile cu Rusia și se întreabă de ce nu luăm măsuri ferme împotriva flotei sale fantomă. Care ar fi răspunsul?

Generalul Virgil Bălăceanu: În absolut toate aceste situații de criză, elementul de dezinformare apare instantaneu, alimentat de teorii ale conspirației. Și auzim tot felul de aberații zilnic, mai nou și asta că am susține Rusia, ba alte nebunii. Să nu mai spun că unii ne zic că drona a fost trimisă intenționat de ucraineni. S-a ajuns și până acolo. Dar noi nu nu cred că după atâta timp mai trebuie să ne pierdem timpul acum cu combaterea tuturor teoriilor conspirației, ci trebuie să discutăm realitatea brută a cazului de la Constanța. Cert este că avem obligatoriu nevoie urgentă de o legislație modernă, de investigații tehnice serioase, de pregătire operativă și de stabilirea clară a responsabilităților instituționale.

Cât de bună e în acest moment colaborarea cu partea ucraineană și ce deficiențe mai există în acest sens?

Ei bine, există o comunicare, există o relație bilaterală, dar la nivel de stat și la nivel de armată. Eu nu știu să existe o cooperare transfrontalieră în sensul acordurilor clasice, ci mai degrabă pe înțelegerea privind schimbul de date și informații în timp real.

De fapt, informația legată de drona aflată în derivă trebuia să ajungă în timp real la partea română. Partea ucraineană trebuia să transmită alerta imediat ce a pierdut controlul asupra ei. Timpul nostru de reacție a fost însă mult prea lung, iar din această cauză nu am valorificat o fereastră uriașă de oportunitate – de vreo patru ore – pentru a o distruge înainte de a se autodistruge sau de a exploda în port.

Paradox: colaborarea cu Ucraina, limitată și de regulamentele NATO

Și cine ar trebui să ia măsuri ca această colaborare cu partea ucraineană să funcționeze mai bine, dar fără a ne implica direct în război?

Personal cred că, pe această linie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării ar trebui să stabilească niște măsuri. Prin Ministerul Afacerilor Externe, într-o primă fază, dar mai ales prin canalele militare, trebuie să se ajungă la o cooperare transfrontalieră pe probleme de apărare mult mai operativă, în special împotriva dronelor. Eu vorbesc despre o cooperare directă, în timp real.

Fiindcă vorbim de o perioadă consumatoare de timp în cazul dronei de la Constanța. Pe de altă parte, există și motive obiective din cauza cărora aparent este mai dificil să se ia decizii rapide. Aceste motive obiective țin de un cadru legislativ rigid, dar mai ales de principiul volumului și tipului de informații care se pot transmite.

Există pe de altă parte și o altă problemă. Ucraina nu este stat membru NATO, iar alianța este foarte restrictivă când vine vorba despre transmiterea unor informații către orice stat din afară. Cât poate conta acest detaliu și unde sunt limitele impuse de NATO?

Așa este, pe de altă parte, vorbim despre transmiterea de informații către un stat NATO de la un stat care nu este membru NATO. Chiar dacă Ucraina cere informații în timp real, noi nu putem partaja secrete militare ale sistemului de supraveghere și cercetare al NATO fără acordul Alianței. Totuși, informațiile stricte de avertizare în timp real pot fi împărtășite. Dacă nu le avem pe acestea, apar probleme mari, iar timpul nostru de reacție devine extrem de întârziat. Și aici nu mă refer la o fereastră de oportunitate de patru minute, ci la fereastra de patru ore pe care am avut-o în cazul dronei maritime de la Constanța.

Nu știu de ce nu s-au luat măsuri rapide, deși trebuie să ne întoarcem iarăși la cadrul legislativ. Avem o lege pentru combaterea dronelor în spațiul aerian, dar nu avem o lege specifică care să reglementeze modul în care reacționăm în cazul dronelor maritime de suprafață sau subacvatice.

Cine răspunde dacă se va întâmpla din nou

Drona a explodat cu toată încărcătura ?

A explodat cu toată încărcătura. Nu a fost doar o explozie a detonatorului pentru autodistrugere. Intensitatea și volumul deflagrației au demonstrat clar că a explodat întreaga cantitate de explozibil aflată la bord. Aici nu mai există niciun dubiu, deși văd că încă există multă discuții în spațiul public.

Totuși, dacă a fost posibil să ajungă vineri o dronă maritimă până în Portul Constanța, ce garanții avem că nu vor urma și altele?

Problema este că nu avem nicio garanție. Atâta timp cât războiul continuă la granițele noastre, vom continua să avem drone aeriene în derivă, drone de testare, drone de observație, mine marine și drone maritime scăpate de sub control. Pornind de la această realitate, trebuie să ne punem la punct modul de reacție național și, desigur, să amplificăm aceste proceduri la nivelul NATO. Mi se pare că nu trebuie să vorbim doar despre un „Scut al Dunării”, ci trebuie să vorbim foarte serios despre un „Scut al Dobrogei”. Sunt elemente strategice pe care trebuie să le avem în vedere.

Se întoarce armata obligatorie? Semnalul de alarmă tras de un general NATO: „Dacă acest test eșuează, clasa politică trebuie să decidă”

Psihozele care ne blochează

O întrebare care apare în spațiul public e de ce nu avem exerciții imediate de protecție sau simulări pentru populație?

Pentru că se spune că s-ar accentua psihoza de război. Vă dați seama că ar fi complicat să faci un exercițiu de evacuare a întregului Port Constanța, cu toate consecințele economice aferente... E adevărat, sigur că ar fi complicat, dar ar fi extrem de util. Ar apărea panică, iar unii ar considera imediat că începe războiul. Însă, dacă avem forțe militare suplimentare dislocate în zonă, chiar și în timpul sezonului estival, navele Forțelor Navale, elicopterele și aviația ar trebui să patruleze mult mai des și la altitudini joase pentru a putea observa zona. Trebuie să acceptăm această realitate și să nu o privim speriați ca pe o „militarizare a Dobrogei”. De aceea, avem nevoie urgentă de o strategie de comunicare eficientă la nivel public din acest punct de vedere.

Sezonului estival stă să înceapă, iar mulți oameni se vor gândi de două ori dacă mai pot să meargă pe litoral. Cât de mare e riscul să apară într-o zi o dronă și pe o plajă publică și să explodeze?

Probabilitatea de a exploda la impactul cu o plajă de nisip este mai mică, deoarece aceste sisteme sunt proiectate să se declanșeze când lovesc un corp solid, un pescaj de navă. Pe de altă parte, dacă eșuează pe plajă, se poate activa sistemul de autodistrugere după un anumit timp. Deci riscul există.

„Vulnerabilitățile sunt evidente”

Unii se întreabă acum dacă Portul Constanța și întregul sistemul militar românesc ar prezenta vulnerabilități la un atac terorist cu drone, nu neapărat din partea Rusiei?

Vulnerabilitățile sunt evidente. Ele provin din faptul că nu ne-am concentrat, din punct de vedere tehnic și al dotării, pe acest tip de amenințare modernă. Nu au fost luate în calcul aceste riscuri din timp, nici măcar în momentul în care a început acest nou tip de război naval, bazat pe drone maritime în Marea Neagră. Nu ne-am adaptat din punct de vedere al echipamentelor, al pregătirii și al legislației.

Este elocvent faptul că am întârziat enorm până să avem o lege a dronelor aeriene, iar acum nici pe aceea nu o aplicăm complet. În schimb, nu avem deloc o lege care să reglementeze clar cum acționăm în cazul dronelor maritime, care poartă la bord peste 100 de kilograme de explozibil.

Până la urmă în toată această panică, nimeni a dat un răspuns la o întrebare esențială. Există cineva în Portul Constanța care coordonează întreaga activitate de securitate în caz de criză sau ministerele și instituțiile statului vor ridica din umeri și vor da vina una pe alta?

Din câte știu, nu. Fiecare instituție își are propriile misiuni și sunt obligate să coopereze, dar nu există un coordonator central, un comandant unic al acțiunii într-o situație de criză de acest gen. Iar acest lucru ar trebui reglementat de urgență.

Este adevărat, dacă ne referim la comunicare, până la urmă s-a comunicat câte ceva. Problema este că există date care pot fi făcute publice și date clasificate. Nicio țară din lume nu comunică absolut totul în timpul unui conflict la graniță. Totuși, în acest moment, marea problemă nu este neapărat deficiența de comunicare, ci lipsa de acțiune pe punctele critice: cooperarea transfrontalieră militară cu ucrainenii, legislația neadaptată, lipsa unei comenzi unice între instituții și echipamentele deficitare. În plus, dacă vom avea o prezență militară mai consistentă pe Dunăre (la granița cu Ucraina) și în apele teritoriale, va trebui să explicăm foarte clar populației acest lucru prin strategii media bine puse la punct.

„Ar trebui să demisioneze imediat. Rușii își freacă mâinile de bucurie!”. Generali de top reacționează după ce șeful Armatei a devenit suspect la DNA

Minusurile legilor pe care le-am aplaudat

Apropo de legislație, ne amintim că anul trecut a fost adoptată o lege pentru drone, iar toți s-au grăbit să aplaude. La un an distanță, MApN și Autoritatea Navală Română încă se contrazic cine trebuia să vadă mai repede drona de la Constanța și să ia măsuri. Cum ar trebui să stea lucrurile?

Atâta timp cât nu avem o legislație clară care să specifice în totalitate atribuțiile pe timp de pace pentru dronele maritime, nu pot da un răspuns cert. De pildă, legea prevede clar că dacă președintele decretează – iar Parlamentul încuviințează – starea de asediu sau de urgență, ceea ce nu este cazul acum, conducerea întregului aparat de securitate din MApN și MAI trece sub comanda directă a Ministerului Apărării. În acel scenariu știm exact cine conduce, dar în altele nu tocmai. Și atunci rămân întrebări de genul, într-o situație ambiguă de criză, cum a fost cea din Portul Constanța, cine deține comanda operativă între cele două ministere. Dar aici nu prea știm. Din câte cunosc, nu avem un răspuns clar în legislația secundară actuală. Și am auzit și altă înrebare, anume dacă o navă a Gărzii de Coastă deschidea focul asupra dronei maritime în interiorul portului pentru a o neutraliza, era complet acoperită de lege? Nu știu, probabil că da, dar procedurile trebuie să fie clare, scrise negru pe alb și cunoscute de comandanți.

Dar cine controlează mai bine intrările și ieșirile din port?

Și aici avem discuții inteerminabile. Să fie Forțele Navale Române sau Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția de Frontieră și Garda de Coastă? Le cunoaștem misiunile fiecăreia, dar apare întrebarea cine le integrează și le coordonează într-un punct unic. Avem Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Transporturilor, Administrația Portului Constanța... Vedeți, sunt prea multe verigi pe lanțul de decizie, iar la toate acestea vor trebui să răspundă autoritățile, să aveam un CSAT și să găsim și un cadru pentru noi legi ce vor suplini aceste goluri. Altfel, de fiecare dată când va apărea o nouă problemă nu vom face decât să constatăm că nu avem soluții, că nici nu știm de fapt cine răspunde într-un anumit caz și cine o face în altul.