Harghita: Conform CJAS, 54.000 de persoane nu contribuie la fondul de sănătate și nu există din punct de vedere economic

Harghita: Conform CJAS, 54.000 de persoane nu contribuie la fondul de sănătate și nu există din punct de vedere economic

Aproximativ 54.000 de persoane din Harghita nu contribuie la sistemul de asigurări de sănătate și nu există din punct de vedere economic, a declarat, miercuri, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Harghita, Duda Tihamer, în cadrul primei ședințe a Consiliului Economic Consultativ al județului Harghita.

Potrivit datelor statistice, în Harghita sunt 257.000 de asigurați, o parte dintre ei, respectiv 137.000, fiind contribuabili la sistem, iar cealaltă parte, de circa 120.000, care beneficiază de asigurări de sănătate, fără a contribui, cum ar fi coasigurații, elevii, studenții, cei din sistemul de protecție sau beneficiarii legilor speciale. La aceștia se adaugă circa 54 de mii de persoane care nu sunt asigurate și nu contribuie în niciun fel la sistem, neavând niciun venit stabil sau temporar. Numărul reprezintă aproximativ 17 la sută din populația județului.

"Deci, mai pe înțeles, azi, în județul Harghita, sunt 54 de mii de persoane care din punct de vedere economic nu există, nu contribuie în niciun fel, nu au niciun venit constant, nici venituri temporare, nici locuință de închiriat, ci pur și simplu nu apar ca și contribuabili. De fapt, acesta este punctul critic unde trebuie să ne oprim și să spunem că acești oameni trebuie atrași în sistem, prin crearea locurilor de muncă sau în altă formă. Important este ca și ei să contribuie la acest sistem. Pentru că dacă nu contribuie la acest sistem, nu contribuie la nici un sistem. Deci, 17 la sută din populația totală, din punct de vedere economic, pur și simplu nu există", a punctat Duda Tihamer.

Acesta a adăugat faptul că veniturile din asigurări de sănătate sunt, în Harghita, de 167 milioane de lei, iar cheltuielile se ridică la 240 milioane lei, ceea ce înseamnă un deficit de 72 milioane de lei, adică 30 la sută. Duda Tihamer a propus ca și persoanele care sunt coasigurate să contribuie la sistem, eventual prin anumite facilități acordate de stat, fiind necesară o modificare legislativă în acest sens.

În legătură cu numărul mare de persoane neasigurate, liderul grupului UDMR din Senat, Tanczos Barna,care a moderat ședința Consiliul Economic Consultativ, a declarat pentru AGERPRES că este o situația gravă, generată de politica greșită de protecție social dusă de Guvern.

"Este o situație gravă. Am constatat că practic jumătate din populația unui județ intră în categoria neasigurați sau a asistaților social. Este o chestiune generalizată în foarte multe județe din țară și de vină este, în ansamblu, politica greșită la nivelul Guvernului de protecție socială. Dacă supralicităm și zi de zi venim cu noi forme de sprijin social, cu majorarea cuantumurilor diferitelor forme de sprijin social, dacă în campaniile electorale și în afara lor nu ne concentrăm asupra populației active, ci asupra voturilor care pot veni din partea populației asistate social, ducem țara într-o direcție greșită", a declarat Tanczos Barna, pentru Agerpres.

În cadrul primei ședințe a Consiliul Economic Consultativ al județului Harghita, organizată la inițiativa Consiliului Județean, s-au prezentat alternativele care se află la dispoziția tinerilor care vor să rămână acasă și să nu plece în străinătate, cum ar fi oferirea de teren gratuit celor care doresc să își construiască o casă sau acordarea de burse de studii studenților care revin în localitatea natală, precum și programele de sprijin pentru întreprinzătorii care angajează tineri absolvenți.

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a subliniat că instituția pe care o conduce nu are competențe să se implice în dezvoltarea economică a județului, motiv pentru care va solicita Asociației Consiliilor Județene să ceară o modificare legislativă în acest sens. Borboly și-a exprimat speranța că în cadrul ședintelor Consiliului Economic Consultativ al județului Harghita, reprezentanții instituțiilor deconcentrate, ai autorităților locale și ai întreprinzătorilor vor găsi soluții de rezolvare a unor probleme concrete.

AGERPRES (A-AS-autor: Gina Ștefan, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Lucrurile se complică / Cercetători ai laboratorului din Wuhan recunosc că au fost mușcați în timp ce colectau p…

2 VIDEO Interlopul Alyn Spaniolu Legenda Vie, prins ca prostul în timpul unui live, deși era dat în urmărire

3 Ăsta ajunge la behaura înaintea lui Iliescu / Dezvăluiri despre dovezile DNA în mega-dosarul în care Tăriceanu e…

4 În PNL se aude brișca pe curea / Culisele jocurilor de putere din interiorul principalului partid din coaliția d…

5 Olivia Steer / Bill Gates ne-a infectat cu COVID să câștige bani din vaccin. Are controlul lumii