Harghita: SRI a comunicat instanţei că nu a desfăşurat acte şi activităţi de urmărire penală în dosarul lui Borboly Csaba

Harghita: SRI a comunicat instanţei că nu a desfăşurat acte şi activităţi de urmărire penală în dosarul lui Borboly Csaba

SRI nu a desfăşurat acte şi activităţi de urmărire penală în dosarul DNA Târgu Mureş în care preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba este judecat pentru abuz în serviciu, se arată într-un răspuns trimis de această instituţie Tribunalului Harghita şi luat în discuţie la termenul de luni al procesului.

În răspunsul primit de instanţă, se arată că SRI "nu a desfăşurat acte şi activităţi de urmărire penală în dosarele (...) ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, nu a pus în executare mandate de supraveghere tehnică în cadrul acestor dosare şi nici nu a efectuat vreun act sau activitate în legătură cu dosarul 1517/96/2015 după sesizarea instanţei (...)".

Apărătorul lui Borboly Csaba, avocatul Sergiu Bogdan, a arătat, în faţa instanţei, că într-o adresă anterioară a DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş se comunică contrariul celor precizate în răspunsul SRI.

La termenul de luni, avocaţii apărării au formulat o cerere prin care instanţa să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la o posibilă excepţie de neconstituţionalitate.

"Am cerut, în esenţă, ca textele în baza cărora înregistrările obţinute pe mandat de siguranţă naţională să nu poată să fie folosite automat ca şi probe în dosare penale", a precizat avocatul Sergiu Bogdan.

De asemenea, apărătorii lui Borboly Csaba au solicitat restituirea dosarului la Parchet, instanţa urmând să se pronunţe dacă admite sau respinge cele două cereri pe data de 1 octombrie.

La termenul următor, stabilit pentru 18 octombrie, ar urma să se judece şi cererile de excludere a unor probe formulate de apărătorii inculpaţilor.

Procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost reluat în luna februarie, după ce s-a schimbat judecătorul cauzei şi, potrivit jurisprudenţei, magistratul care a preluat dosarul trebuie să administreze probatoriul.

Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.

Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată).

Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...