Harghita: Un urs lovit de o mașină a stat în agonie pe marginea drumului aproape 18 ore. Ulterior, ursul a fost tranchilizat și împușcat

Harghita: Un urs lovit de o mașină a stat în agonie pe marginea drumului aproape 18 ore. Ulterior, ursul a fost tranchilizat și împușcat

Un urs a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, un minor aflat în maşină suferind un atac de panică, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, potrivit Agerpres. După aproape 18 ore de la incident, animalul grav rănit, probabil cu membrele fracturate, este tot la fața locului, autoritățile nereușind să ia o decizie, scrie Hotnews .
UPDATE 13:18:
Ursul rănit sâmbătă seara în accidentul rutier de la Praid a fost tranchilizat şi apoi împuşcat.

Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că animalul avea trei picioare facturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure.

La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv "Târnava Mare" a sosit duminică, în jurul orei 10.30. Instituţia pe care o conduce şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita au emis imediat un punct de vedere favorabil pentru împuşcare, iar Ministerul Mediului a aprobat solicitarea de derogare.

Ursul a fost împuşcat de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosabil.

UPDATE 12.16 ”În acest moment la fața locului este un veterinar care a procedat la tranchilizarea ursului”, a declarat, la Digi 24, Gheorghe Suciu, purtător de cuvânt al IJJ Harghita. ”După ce tranchilizantul își va face efectul, ursul va fi ridicat”, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei.

UPDATE 11.56 Ministrul Mediului: Este inuman. Atribuția de intervenție era a Jandarmeriei și a DSV

UPDATE 10.40 Circulaţia pe DN 13A, între Praid şi Sovata, este restricţionată duminică dimineaţa după ce ursul rănit sâmbătă seara într-un accident s-a târât pe carosabil, a informat Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Miercurea Ciuc. Încă se aşteaptă o decizie în ceea ce priveşte situaţia animalului grav rănit.



Potrivit unor  imagini publicate pe Facebook , duminică dimineață animalul rănit încă era pe marginea drumului .

”Țara în care ne uităm la un animal în chinuri pe marginea unui drum european de aproape 12 ore, pentru că cineva probabil nu răspunde la telefon”, acuză un utilizator Facebook care a distribuit imaginile.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că, în urma impactului, maşina a ieşit în afara carosabilului, iar ursul a fost grav rănit.
"În urma impactului, atât ursul, cât şi autoturismul au părăsit partea carosabilă. Din accident nu au rezultat victime omeneşti, însă ursul a fost grav rănit, se pare că are membrele fracturate", a spus Gheorghe Filip.
În prezent, perimetrul este asigurat de poliţişti şi jandarmi, la faţa locului aflându-se autorităţile competente care urmează să ia o decizie în ceea ce priveşte animalul rănit, a adăugat acesta.
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”