Hollande, despre Schengen: România este pregătită să-și ia unele angajamente

Hollande, despre Schengen: România este pregătită să-și ia unele angajamente

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Franței, Francois Hollande, a declarat marți cu privire la aderarea României la Schengen că țara noastră este pregătită să-și ia unele angajamente.

"Ne-am pus de acord ca în acest Consiliu să fie luate decizii pentru a controla deplasările, programul PNR (passenger name record — n.r.), precum și decizii pentru a face controale pe internet și pentru a distruge aceste site-uri internet care permit radicalizarea. (...) România (...) este pregătită să-și ia unele angajamente. Vreau ca joi la Consiliul European să ne coordonăm pe toate dispozițiile pe frontieră pentru a putea să controlăm și mai bine intrările și ieșirile pe continentul european. Astfel vom putea preveni plecările unor combatanți și vom putea fi informați de mișcările lor", a susținut Hollande, după întâlnirea cu președintele român, Klaus Iohannis, referindu-se la reuniunea informală a Consiliului European de joi.

Liderul de la Palatul Elysee a menționat că a discutat cu președintele României și despre schimburile economice.

"Franța este prezentă în România, s-au făcut investiții importante în ultimii ani și dorim să amplificăm aceste investiții", a spus președintele Franței.

El a arătat că Renault participă cu 3% la produsul intern brut al României.

"Este în interesul ambelor țări să continuăm. Balanța comercială a Franței va avea de câștigat din relația cu România", a susținut Francois Hollande.

Președintele Franței a adăugat că există subiecte comune și în ceea ce privește infrastructura, transportul, energia, chiar și cea nucleară, serviciile — noile tehnologi, dar și în domeniul apărării.

În ceea ce privește schimburile culturale, a anunțat Hollande, Franța dorește ca anul 2018 să fie foarte important, deoarece este centenarul României moderne, arătând că țara sa va avea o mobilizare pentru acest moment. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski