Hong Kongul interzice orice manifestaţie la 1 octombrie

Autorităţile din Hong Kong au interzis luni unui grup militant pentru democraţie să organizeze o manifestaţie la 1 octombrie, ziua aniversară a fondării Republicii Populare Chineze, informează France Presse.

În China, sărbătoarea este marcată prin celebrări atent regizate, dar în Hong Kong a devenit o zi de exprimare a îngrijorării faţă de controlul sporit al Beijingului asupra acestui teritoriu.

"Poliţia s-a opus manifestaţiei sub pretextul sănătăţii publice, securităţii, protecţiei drepturilor şi libertăţii oamenilor", a declarat luni reporterilor şeful poliţiei, Cheung Chi-wai.

Cererea de autorizare a manifestaţiei a fost depusă de Civil Human Rights Front (CHRF), coaliţia care a organizat anul trecut marile proteste pro-democraţie, pentru a cere eliberarea unui grup de doisprezece locuitori din Hong Kong închişi în China.

Acest grup a încercat să fugă în insula Taiwan cu barca, dar a fost interceptat de garda de coastă chineză, iar membrii săi sunt în detenţie în China.

Poliţia din Hong Kong se va mobiliza pentru 1 octombrie. Cel puţin 3.000 de poliţişti vor fi disponibili în caz de manifestaţie, a declarat pentru AFP o sursă din poliţie care a solicitat anonimatul.

De la începutul anului, manifestaţiile au fost aproape imposibil de organizat în Hong Kong. Poliţia a refuzat toate cererile de autorizare, invocând în special interdicţia oricărei adunări a mai mult de patru persoane în cadrul luptei împotriva coronavirusului.

Din iunie, noua lege de securitate adoptată în Hong Kong permite autorităţilor să criminalizeze exprimarea anumitor opinii.

În puţinele demonstraţii ce au avut loc, poliţia antirevoltă şi poliţiştii în civil au intervenit rapid: într-o singură zi, la începutul lunii septembrie, au fost arestate aproape 300 de persoane.

Peste 10.000 de persoane au fost arestate în ultimele 16 luni. Mulţi lideri ai opoziţiei democratice sunt urmăriţi penal.AGERPRES


populare
astăzi

1 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

2 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

3 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu

4 Iranul dă șah economiei mondiale, dar americanii mai au o carte de jucat. Expert: „E o armă teribilă”

5 O femeie l-ar fi ruinat pe bogatul Ioan Niculae. Dezvăluirile unui fost apropiat din fotbal