Horodniceanu solicită CSM să revină la Iaşi după încetarea mandatului de procuror-şef al DIICOT

Daniel Horodniceanu a solicitat Secţiei pentru procurori a CSM să revină la DIICOT Iaşi după încetarea mandatului de procuror-şef.

Cererea lui Horodniceanu urmează să fie discutată în şedinţa de vineri a Secţiei pentru procurori a CSM.

Mandatul lui Daniel Horodniceanu la şefia DIICOT încetează în luna mai, iar ministrul Justiţiei este cel care propune reînnoirea mandatelor procurorilor-şefi.

Deocamdată, ministrul Tudorel Toader nu a anunţat dacă îl va propune pe Horodniceanu pentru un nou mandat.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Pe 19 mai 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea lui Daniel Horodniceanu în funcţia de procuror-şef al DIICOT, la propunerea lui Robert Cazanciuc, ministrului Justiţiei la acea vreme.

Anterior, Daniel Horodniceanu a condus Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT. AGERPRES


populare
astăzi

1 Surprize-surprize! / Cum a încercat socrul lui Călin Georgescu să-l scape de dosarul de la DIICOT

2 Ce testează exercițiul MOBEX / Armata cheamă rezerviștii din Capitală și Ilfov

3 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

4 Cutremur la Berlin / Fostul șef al spionajului german, arestat pentru trădare

5 Lovitură de teatru? Intoxicare? / George Simion ar fi interceptat în dosarul Fănel Bogos, afirmă Ninel Peia