Hunedoara: Cei doi alpiniști dispăruți în Retezat au fost găsiți

Cei doi alpiniști din Craiova, care au fost dați dispăruți în Retezat în cursul zilei de sâmbătă, au fost găsiți luni după amiază în zona barajului Gura Apelor, din același masiv muntos, a informat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, Nicolae Răducu.

Potrivit acestuia, starea de sănătate a celor doi este una relativ bună însă se va face o evaluare a acestora în următoarele ore.

Trei echipe de salvatori au plecat luni dimineața înspre vârful Bucura (2.433 m), din Masivul Retezat, pe trasee diferite, în căutarea celor doi alpiniști din Craiova despre care nu se mai știa nimic de sâmbătă, după ce aceștia au părăsit Refugiul Gențiana spunând că vor să se cațere în zona cunoscută cu numele de "Pereții Bucurei".

Cei doi alpiniști din Craiova au venit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Refugiul Gențiana din Retezat împreună cu un grup de prieteni. Ei au anunțat sâmbătă că pleacă spre un traseu omologat de cățărare din apropierea vârfului Bucura, de unde nu s-au mai întors. Colegii lor au încercat să-i găsească, fără succes, după care au cerut ajutor Salvamontului.

Salvatorii nu au putut comunica prin telefon cu cei doi turiști pentru că aceștia și-au lăsat telefoanele mobile la Refugiul Gențiana atunci când au plecat pe traseu.

Operațiunile de căutare au început duminică dimineața, dar s-au oprit temporar din cauza viscolului puternic, a ninsorii și a ceței dense.

AGERPRES / (AS — autor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 VIDEO Gest de văcarul satului la birt făcut de Veștea în platou la Euronews

2 Citiți și voi ce spune omul ăsta despre „salvatorul” Veștea

3 Criză în PNL / Barca lui Bolojan cam ia apă / Ce organizații și-au anunțat susținerea pentru Adrian Veștea

4 E circ la PNL / Șefii din jurul lui Bolojan au decis să nu voteze un guvern Veștea, dar e doar o chestiune de timp până când lucrurile vor exploda

5 Așa o fi?