Hunedoara: Fostul președinte al CJ, Mircea Moloț, a fost scos de sub control judiciar

Hunedoara: Fostul președinte al CJ, Mircea Moloț, a fost scos de sub control judiciar

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, a fost scos, marți, de sub măsura controlului judiciar stabilit de procurorii DNA, care îl anchetează într-un dosar de presupuse fapte de corupție. Magistrații Tribunalului Hunedoara au luat marți hotărâri similare și în cazul altor patru persoane anchetate în acest dosar: Robertto Venterm — ginerele lui Mircea Moloț, Tiberiu Balint — fost vicepreședinte al CJ Hunedoara, Milică Pup și Vasile Axinte—administratorii unor societăți comerciale.

Hotărârea instanței este definitivă, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

Cei cinci inculpați au fost plasați sub control judiciar în urmă cu un an de zile.

Fostul președinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloț, este cercetat penal într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese și deținerea fără drept a unui document ce conține informații secret de stat.

În același dosar mai este anchetat fostul vicepreședinte al CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, acuzat de procurorii anticorupție de săvârșirea infracțiunilor concurente de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare de bani.

Cercetările din dosar îi vizează și pe oamenii de afaceri Emanoil Milică Pup, Vasile Axinte și Roberto Venter.

Pe 7 noiembrie 2014, procurorii DNA Alba Iulia au efectuat primele percheziții la sediul CJ Hunedoara și la domiciliile mai multor persoane, între care și cei cinci inculpați. Împotriva acestora a fost luată măsura arestului la domiciliu, în care au rămas timp de trei luni. După această perioadă, judecătorii au dispus ca inculpații să fie anchetați sub control judiciar.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...