Hunedoara: Şase persoane implicate în furtul a 1.400 de arbori dintr-o pădure situată în zona Brad

Hunedoara: Şase persoane implicate în furtul a 1.400 de arbori dintr-o pădure situată în zona Brad

Şase persoane, între care şi un pădurar, au fost reţinute sau arestate la domiciliu după ce au fost implicate în furtul a circa 1.400 de arbori pe care i-au tăiat dintr-o pădure situată în zona municipiului Brad, lemnul rezultat fiind folosit apoi în gospodăriile proprii sau vândut în comunele învecinate, a informat miercuri IPJ Hunedoara.

Cercetările au ca obiect săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori, complicitate la aceste fapte, gestiune frauduloasă, ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi falsificarea de instrumente oficiale.

Poliţiştii au arătat că faptele s-au petrecut începând cu 14 ianuarie, atât în pădurea unei persoane din Brad, cât şi în cadrul Ocolului Silvic Brad, unde suspecţii au tăiat fără drept peste 1.390 de copaci de diferite esenţe, pe care i-au valorificat ulterior.

"Poliţiştii au mai stabilit că pădurarul care avea în gestiune fondul forestier în care au fost comise faptele ar fi primit diferite sume de bani, în schimbul acoperirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori", se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara, remis AGERPRES.

În acest dosar, poliţiştii din Brad, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Hunedoara, au efectuat cinci percheziţii domiciliare şi au pus în executare şapte mandate de aducere emise pe numele persoanelor implicate.

În urma administrării probatoriului, faţă de trei dintre bărbaţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 41 de ani - printre care se numără şi pădurarul -, a fost luată măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Pentru alţi trei suspecţi, cu vârste între 21 şi 60 de ani, a fost luată măsura reţinerii preventive, pe o perioadă de 24 de ore. Aceştia urmează a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării unor măsuri preventive în cauză. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /