Hunedoara: Serghei Gorbunov rămâne în închisoare

Cetățeanul moldovean Serghei Gorbunov, condamnat la 16 ani de închisoare pentru că l-a tâlhărit pe patronul unui case de schimb valutar din Deva, va rămâne, în continuare, după gratii, după ce o instanță a Judecătoriei Deva a respins miercuri cererea de liberare condiționată formulată de condamnat.

"Instanța a respins ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat Gorbunov Serghei. Cu drept de contestație în termen de trei zile de la comunicare", a declarat, pentru AGERPRES, judecătoarea Cristina Mihail, de la Judecătoria Deva.

Serghei Gorbunov a fost condamnat în anul 2010 de instanța Judecătoriei Deva la 13 ani de închisoare, cu executare, pentru tâlhărie. Pedeapsa a fost contopită cu altele concurente și a ajuns la 16 ani de detenție. La finalul condamnării, Gorbunov va fi expulzat din România.

Inculpatul a fost acuzat că în anul 2003 l-a atacat pe patronul unei case de schimb valutar din Deva și apoi i-a furat acestuia o borsetă în care se aflau peste 65.000 de lei.

Pe parcursul derulării procesului, Gorbunov a susținut că este nevinovat și că proba ADN care a stat la baza întocmirii rechizitoriului nu ar fi una reală.

Cetățeanul din Republica Moldova a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Amănunte care dau fiori / Arestarea fostului șef al spionajului german provoacă panică în CIA și MI6

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare