Iaşi: Aproximativ 40 de persoane, majoritatea copii şi tineri, au ajuns la spital după ce au mâncat la un fast food

Câteva zeci de persoane, majoritatea copii şi tineri, au ajuns, în ultimele două zile, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la un fast food din oraş.

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Sf. Parascheva din Iaşi, medicul Mihnea Hurmuzache, a declarat, miercuri, că, în prezent, în unitatea medicală sunt internate 38 de persoane, marea majoritate copii şi tineri, care ar fi consumat produse fast-food după cursuri.

Conform acestuia, alte câteva persoane, care s-au prezentat cu aceleaşi simptome, au refuzat internarea, fiind cazuri uşoare.

Pentru că perioada de incubare a salmonellei este de 12-36 de ore, medicii se aşteaptă să crească numărul internărilor persoanelor care au suferit, recent, toxiinfecţii alimentare.

"Avem aproximativ 40 de persoane, cu vârste relativ tinere, marea majoritate tineri şi adolescenţi, care s-au prezentat cu fenomene digestive în urma consumului, probabil, a unor diverse alimente cu maioneză. După cum ştim, în perioada aceasta, când este mai cald afară, pot apărea deteriorări ale alimentelor în perioade foarte scurte de timp dacă nu sunt păstrate în condiţii optime de temperatură şi igienă corespunzătoare. Din fericire, cazurile internate nu sunt cazuri grave, sunt într-o limită a mediei a ceea ce înseamnă toxiinfecţiile alimentare", a declarat Mihnea Hurmuzache.

Potrivit medicului, încă de la apariţia primelor cazuri, medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase au luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică pentru a demara un control la respectiva unitate de alimentaţie publică şi pentru a recolta probe inclusiv din alimentul despre care se presupune că ar fi produs aceste probleme - maioneza.

"Presupunem că este vorba de maioneză, iar când e vorba de maioneză, este vorba de salmonella. Pacienţii nu stau de obicei foarte mult internaţi, dar s-a aglomerat foarte mult spitalul", a conchis Mihnea Hurmuzache. AGERPRES/(A-autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 „A decis să-mi arate cât este de șmecher” / Șofer amendat după ce a claxonat un echipaj de Poliție care nu i-a acordat prioritate

2 Așa o fi? / Dunărea, la un nivel aproape record de scăzut, în ciuda ploilor abundente din România

3 „În urmă cu 8-9 ani probabil se lăsa cu arestări” / Procurorul CSM Claudiu Sandu, despre cum șefa Curții de Apel îl scapă de dosar pe Robert Negoiță

4 Atac uriaș, cu peste 600 de drone, asupra Rusiei. Cel puțin trei ținte majore au fost lovite

5 Reportul Loto 6 / 49 atinge 9 milioane de euro; numerele câștigătoare din 2 august