Iaşi: Copii de la o grădiniţă cu probleme la ochi din cauza unei lămpi UV; ISJ a demarat o anchetă

Iaşi: Copii de la o grădiniţă cu probleme la ochi din cauza unei lămpi UV; ISJ a demarat o anchetă

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a demarat o anchetă după ce a fost informat că la Grădiniţa nr. 20 mai mulţi copii au avut probleme cu ochii din cauza unei lămpi cu ultraviolete, unul dintre aceştia fiind adus de părinţi, în cursul dimineţii de miercuri, la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria".

'La UPU a ajuns un copilaş în vârstă de 4 ani, care a fost diagnosticat de medicul nostru de urgenţă cu o conjunctivită la ambii ochi, declarativ, după expunerea la ultraviolete. Mama a declarat că a fost o expunere accidentală. Copilul plângea, avea senzaţie de arsură la nivelul globilor oculari', a declarat dr. Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie "Sf. Maria" din Iaşi.

Prof. unvi.dr Camelia Bogdănici, şefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon", a declarat că astfel de lămpi cu raze ultraviolete (UV) sunt folosite la dezinfecţia spaţiilor dar trebuie utilizate doar atunci când în zonă nu se află persoane.

"În momentul în care o persoană se află în faţa unei lămpi cu ultraviolete se poate produce edem palpebral, aşa numita umflare a pleoapelor, congestia conjunctivei cu înroşirea marcată a acesteia. De asemenea, persoana respectivă va prezenta fotofobie, adică nu suportă lumina, mâncărime la nivelul pleoapelor. Pot apare şi leziuni severe la nivelul corneei, acea keratită de expunere sau chiar arsură termică, funcţie de perioada de expunere", a declarat prof.univ.dr Camelia Bogdănici.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ, a declarat că la nivelul instituţiei de învăţământ preuniversitar a fost instituită o comisie de cercetare iar în cursul acestei zile s-a deplasat şi o comisie de la Inspectorat.

"Măsurile vor fi luate funcţie de rezultatele acestei cercetări. Sperăm că într-un timp foarte scurt vom avea aceste rezultate. Vom avea maxim de exigenţă pentru că e vorba despre copii. Decizia va fi luată în conformitate cu legislaţia şi constatările. (...) Cei de la grădiniţă au identificat o inflamaţie a conjunctivei unor copii şi au căutat cauza. Aceasta ar fi expunerea, în timpul dimineţii, la o lampă UV", a declarat Antonina Bliorţ. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…