ÎCCJ: Ana Maria Dascălu a intrat în dosarele lui Șova și Ghiță, deoarece cercetarea judecătorească era finalizată

ÎCCJ: Ana Maria Dascălu a intrat în dosarele lui Șova și Ghiță, deoarece cercetarea judecătorească era finalizată

Înalta Curte de Casație și Justiție susține că judecătoarea Ana Maria Dascălu a participat la procesele în care sunt inculpați Dan Șova și Sebastian Ghiță, deoarece în aceste dosare cercetarea judecătorească a fost finalizată.

 ÎCCJ a explicat, vineri, într-un comunicat de presă, că motivul pentru care Ana Maria Dascălu, care se va pensiona începând cu data de 31 octombrie, a intrat în această săptămână în completul care a dezbătut procesele în care sunt judecați fostul senator Dan Șova și fostul deputat Sebastian Ghiță, dar nu a intrat în completul care a discutat dosarul lui Gabriel Oprea, este că în primele două dosare cercetarea judecătorească a fost finalizată.

Astfel, ÎCCJ arată că, la data înregistrării celor trei dosare, Ana Maria Dascălu, care făcea parte din compunerea Completului C2, se afla în activitate în baza avizului anual pentru menținerea în funcție, acordat de CSM.

Având în vedere că, la data de 31 octombrie 2017, urma să-i expire avizul anual pentru menținerea în funcție, Colegiul de Conducere al ÎCCJ a hotărât ca Ana Maria Dascălu să fie înlocuită, începând cu data de 4 septembrie, cu unul dintre judecătorii promovați la Instanța supremă.

Măsura ca Ana Maria Dascălu să nu mai participe în toate ședințele Completului C2 a fost adoptată în considerarea stadiului procesual al cauzelor aflate în cursul cercetării judecătorești și pentru a-i da posibilitatea să motiveze, până la data încetării activității, hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele la soluționarea cărora a participat.

Instanța supremă susține că, în condițiile în care în dosarele lui Șova și Ghiță s-a acordat termen exclusiv pentru dezbaterile finale, Colegiul de conducere a hotărât ca Ana Maria Dascălu să participe la cele două procese.

În aceste circumstanțe, Ana Maria Dascălu a participat, pe 19 septembrie, la dezbaterea pe fond a dosarelor în care sunt judecați Dan Șova și Sebastian Ghiță, dosare în care sentința se va da pe 25 septembrie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

2 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

3 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim

4 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

5 Pensiile speciale, imposibil de răpus? Expert în drept constituțional: „Nu poți decât să le crești, nicidecum să le scazi”. Ce e de făcut