ÎCCJ: Ponta nu recunoaște faptele de care acuzat în dosarul 'Turceni - Rovinari'

ÎCCJ: Ponta nu recunoaște faptele de care acuzat în dosarul 'Turceni - Rovinari'

Fostul premier Victor Ponta le-a spus vineri magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție că nu recunoaște faptele de care este acuzat în dosarul 'Turceni-Rovinari' și nu dorește să fie judecat prin procedura simplificată. La primul termen al procesului pe fond, judecătorii i-au întrebat pe inculpații din dosarul 'Turceni-Rovinari' dacă doresc să beneficieze de procedura simplificată, care presupune reducerea cu o treime din cuantumul pedepselor dacă își recunosc vinovăția.

Victor Ponta, senatorul Dan Șova și Laurențiu Ciurel, fost director al CE Rovinari, au anunțat că nu doresc să apeleze la această procedură și vor să dea declarații la termenele următoare.

Tot acum, avocații celor trei au declarat că vor reaudierea martorilor care au dat declarații la DNA în cursul urmăririi penale și doresc readministrarea probelor.

Judecătorii au stabilit ca la următorul termen din 5 aprilie să înceapă audierile în acest dosar, iar primul care va da o declarație în sala de judecată va fi Laurențiu Ciurel.

La ieșirea din sediul instanței supreme, Victor Ponta și Dan Șova au refuzat să dea declarații presei. Fostul premier a glumit cu jurnaliștii spunând că "într-o viață anterioară" le-ar fi răspuns la întrebări.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''.

În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ''Șova și Asociații'', Laurențiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obținut de la SCA ''Șova și Asociații'' suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

"Astfel, la 30 august 2007, între SCA 'Șova și Asociații', reprezentată de Șova, și Cabinetul Individual de Avocat 'Ponta Victor-Viorel', reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpații au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Șova s-a înțeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistență juridică prevăzut cu comision de succes)", susține DNA.

Anchetatorii au reținut că, în 27 martie 2008, inculpații au încheiat un act adițional la convenția de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit lui Ponta la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexuri energetice încheiaseră cu SCA ''Șova și Asociații'' alte contracte de asistență juridică prevăzute cu comision de succes).

"Convenția de conlucrare s-a încheiat în decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru. Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta a emis în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA 'Șova și Asociații', care a efectuat plata contravalorii lor, după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Dan Șova a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați", menționează DNA.

Sursa citată precizează că, din probe, a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea lui Victor Ponta pentru contractele încheiate de SCA ''Șova și Asociații'' cu complexurile energetice. Procurorii consideră că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepția că Șova beneficiază de susținerea lui Ponta.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...