ÎCCJ va desemna miercuri judecătorii care vor face parte din BEC

Înalta Curte de Casație și Justiție va desemna, miercuri, prin tragere la sorți, judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Central, constituit în vederea organizării alegerilor parlamentare din luna decembrie.

"În temeiul art.11 alin.(2), teza a II-a, din Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările ulterioare, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție aduce la cunoștință următoarele: în ziua de 14 septembrie 2016, ora 9,00, vor fi desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Central, constituit în vederea organizării alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016", se arată într-un comunicat al instanței supreme.

Ședința va avea loc la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție din București, sala Secții Unite.

La ședință au dreptul să participe reprezentanții desemnați ai partidelor parlamentare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte