IGPR: 63 de persoane, reţinute în urma operaţiunii ''Trivium''; furturi din magazine, locuinţe şi tâlhării

IGPR: 63 de persoane, reţinute în urma operaţiunii ''Trivium''; furturi din magazine, locuinţe şi tâlhării

Poliţia Română, cu sprijinul EUROPOL şi în cooperare cu autorităţi de aplicare a legii din 15 state europene şi un stat non-european, au reţinut 63 de persoane în cadrul operaţiunii 'Trivium', organizată pentru combaterea criminalităţii contra patrimoniului.

"Pe teritoriul statelor implicate, au fost verificate 70.000 de persoane, 67.000 de vehicule, 228 de persoane fiind reţinute şi 88 de vehicule imobilizate, alături de alte bunuri provenite din furturi, substanţe ilegale şi sume mari de bani", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.

Pe 14 şi 15 aprilie, la nivel naţional, Direcţia de Investigaţii Criminale a coordonat activităţi punctuale, care au vizat şi identificarea unor bunuri care provin din comiterea de infracţiuni, a persoanelor care le deţin, precum şi a persoanelor urmărite sau dispărute.

"În urma activităţilor din România, au fost depistate şi reţinute 63 de persoane urmărite pentru fapte comise atât în România, cât şi pe teritoriul unor state membre ale UE, au fost ridicate cantităţi de aur, ceasuri de lux, laptopuri, telefoane mobile, atât de la persoane fizice, cât şi din societăţi de profil, fiind indisponibilizate şi 22 de autovehicule", arată sursa citată.

De asemenea, au fost verificate 10.089 de persoane şi controlate 101 societăţi comerciale, fiind constatate 50 de infracţiuni. Poliţiştii au aplicat 3.496 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 945.126 de lei.

Au mai fost identificate şi verificate 104 de biciclete, despre provenienţa cărora existau suspiciuni.

La nivel naţional, activităţile au fost desfăşurate de 3.750 de poliţişti de investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, ordine publică şi rutieră.

În cadrul Platformei EMPACT (Platforma multidisciplinară europeană împotriva ameninţărilor infracţionale), Operaţiunea "Trivium" a fost organizată în România, Ţările de Jos, Cipru, Germania, Danemarca, Spania, Franţa, Italia, Lituania, Polonia, Austria, Belgia, Grecia, Malta, Suedia, Albania şi Portugalia.

"Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 13-16 aprilie, pe teritoriul statelor implicate, în sistem integrat, sub forma unor zile comune de acţiune - Joint Action Days (JAD) şi a avut ca scop combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă, specializate în comiterea de infracţiuni contra patrimoniului, în special a furturilor din locuinţe, tâlhăriilor comise la magazine de bijuterii, furturilor din societăţi comerciale, prin utilizarea de moduri deosebite de operare şi a furturilor de biciclete de lux", precizează IGPR.

Coordonarea cu celelalte ţări participante s-a realizat prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din IGPR. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…