IGPR: Interlop prins în Italia, adus pe Aeroportul „Henri Coandă” - va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, urmărit naţional şi internaţional după ce a fost condamnat pentru trafic de migranţi, a fost prin în Italia şi adus pe Aeroportul „Henri Coandă” în cursul serii, urmând să fie depus în Penitenciarul Rahova.

Arestatul urmează să fie dus la Rahova FOTO Shutterstock

Arestatul urmează să fie dus la Rahova FOTO Shutterstock

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de interlopul Petru Marius Neagrău, patronul clubului Vox din Salonta, care are şi cetăţenie ungară, condamnat la 3 ani şi două luni de închisoare de Tribunalul Bihor pentru călăuzirea unor migranţi sirieni care voiau să ajungă în vestul Europei.

La data de 26 octombrie, o escortă, alcătuită din poliţiştii Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, a preluat din Italia un cetăţean român, de 44 de ani, urmărit naţional şi internaţional, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din România, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.

Escorta a aterizat pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" în cursul serii, urmând ca persoana arestată să fie dusă în Penitenciarul Rahova.

Pe numele acestuia, Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni, pentru transferarea, îndrumarea şi călăuzirea unor migranţi, de origine siriană, care intenţionau să ajungă în vestul Europei”, arată sursa citată.

Schimbul de date cu autorităţile italiene a fost efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.”

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …