IGPR: Percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 5 milioane lei

Lucrători ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun joi dimineaţă în aplicare 10 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi judeţul Ilfov şi pun în executare patru mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul comerţului cu materiale de construcţii, a informat IGPR.

Conform unui comunicat de presă transmis de Poliţia Română, în fapt, din probele administrate până în prezent, a rezultat faptul că bănuiţii au înregistrat în evidenţele contabile ale unor societăţi comerciale şi au declarat organelor fiscale achiziţii de bunuri şi servicii ce nu reflectă operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 5.000.000 de lei.

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 4. AGERPRES


populare
astăzi

1 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România

4 Răsturnare de situație / Gruparea misterioasă care a paralizat Italia rupe tăcerea: ce urmărește Mișcarea 17 Octombrie

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin