Imagini șocante în Franța! Protestatarii au incendiat primăria din Bordeaux

Peste 3.5 milioane de francezi au protestat pe străzi împotriva adoptării noii legi a pensilor. Unii protestatari din Bordeaux au decis să dea foc primăriei. Imaginile șocante care au circulat pe internet arată cum ușa și intrarea în primărie sunt cuprinse de flăcări.

FOTO EPA EFE

FOTO EPA EFE

Primarul orașului Bordeaux a declarat că deplânge asemenea acte de violență. Piere Hurmic s-a declarat șocat de gestul de vandalism la care au apelat unii protestatari.

”Deplâng orice act de violență. Dreptul de a demonstra este un drept constituțional, dar nu și dreptul de a jefui. Cum să nu condamn în cei mai fermi termeni asemenea acte de vandalism?

Mă simt foarte șocat, la fel ca tot personalul municipal și aleșii orașului Bordeaux care nu înțeleg acest act de vandalism”, a spus primarul orașului Bordeaux, Pierre Hurmic, potrivit Digi24 .

Focul a fost stins de către pompieri înainte să se extindă și în jur. Nu se cunosc momentan persoanele care au dat foc primăriei.

Au avut loc proteste intense în Franța din cauza adoptării noii legi a pensilor promovată de Emmanuel Macron. Pe parcursul protestelor au avut loc 172 de arestări. 149 de polițiști și jandarmi au fost răniți. Forțele de ordine au apelat la gaze lacrimogene și tunuri de apă în Nantes și Rennes pentru a calma spiritele.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN

2 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan

3 Dan Motreanu, viitorul șef al SRI?

4 Fiul lui Tudorel Toader, ministrul justiției din epoca PSD, reținut pentru viol

5 VIDEO Jeffrey Sachs acuză liderii UE că distrug Ucraina și provoacă un război nuclear