Imbri (Spitalul Babeş): Numărul prezentărilor la camera de gardă a ajuns la 400, aproape dublu faţă de alte perioade

Imbri (Spitalul Babeş): Numărul prezentărilor la camera de gardă a ajuns la 400, aproape dublu faţă de alte perioade

Managerul Spitalului Victor Babeş, Emilian Imbri, a declarat că în ultima perioadă numărul prezentărilor la camera de gardă a ajuns, în ultimele două săptămâni, la 400, aproape dublu faţă de alte perioade ale anului.

"Ceea ce vreau să vă rog: să nu intrăm într-o spaimă. Astăzi am primit la spital doi domni români-chinezi. Sunt români, pentru că stau la noi de ani de zile. Dar nu au mai fost primiţi la şcoală până nu aduc dovada cum că nu au coronavirusul acela. Deci, vreau să nu exagerăm. Testele pentru acea tulpină nu se fac în momentul de faţă. Nu există nici la Balş, nici la noi. O să primim în câteva zile kitul acela de reactiv care ne va permite să decelăm acea tulpină. Dar până atunci este bine să înţelegem că nu toată lumea trebuie să facă aceste teste. Nu este acel test de gripă simplu. Este o chestie mult mai complicată", a declarat Imbri, la Comandamentul de urgenţă convocat la sediul Primăriei Generale, în contextul cazurilor de gripă înregistrate în Bucureşti.

Imbri a adăugat că, dintre cei 3-4 români care au tranzitat zone din China şi care s-au prezentat la spital, o singură persoană a avut puţină febră, dar rezultatele au fost negative în urma testelor.

"Ne confruntăm în momentul de faţă cu o gripă sezonieră. Numărul de cazuri este foarte puţin în creştere. Asta nu înseamnă însă că peste o zi-două nu va fi un vârf. (...) Acum, în ultimele două săptămâni, am ajuns la 400 de prezentări. Spitalul nu are camere de consultaţii. Spitalul are camere de internări. Ca atare, nici ca structură nu putem să facem faţă unui număr atât de mare de solicitări, în special copii cu părinţi. Părinţi disperaţi care vin trimişi de la alte spitale de pediatrie. Cum se simte un pic de tuse, ' fugiţi la Balş sau la Babeş!'. Sunt supăraţi, sunt nervoşi, pentru că trebuie să aştepte, pentru că nu avem capacitatea să îi primim pe toţi deodată. Sunt 200 de copii din cele 400 de prezentări. 85% vin doar să se consulte, să fie părinţii liniştiţi că nu e foarte grav. Şi cer reţetă, reţetă pe care poate să o dea medicul de familie", a spus el.

Diana Ionescu, director medical la Spitalul Victor Gomoiu, a precizat că în cazul copiilor mai mari de cinci ani, cu stare generală bună, nu este necesară prezentarea la camera de gardă.

"Şi noi suntem copleşiţi. Am avut în minivacanţa aceasta peste 180-200 de prezentări la camera de gardă, noi nefiind un spital de urgenţă. Cred că o atenţie sporită trebuie să avem în primul rând pentru bebeluşii mai mici de şase luni care nu pot fi vaccinaţi. Prevenţia se face prin vaccinarea anturajului. (...) Pentru copiii mai mici de cinci ani trebuie să avem o atenţie sporită, pentru că ei pot declanşa complicaţii. Dar pentru copiii mai mari de cinci ani care prezintă doar febră, cu stare generală bună, care mănâncă, beau, se joacă, pot fi cu uşurinţă treziţi din somn, care nu sunt letargici, sfatul nostru şi al echipelor noastre de gardă este să nu se mai prezinte în camera de gardă. Pentru că suntem efectiv copleşiţi. Şi de multe ori febra nu reprezintă o stare de urgenţă. Gripa este o boală gravă, categoric, dar pentru categoriile de risc: gravide, bătrâni, care au comorbidităţi, sugari", a spus Diana Ionescu. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...