Imediat după decizia populistă a PSD, cursul euro a sărit pe piața interbancară de 4,86 lei

La scurt timp după decizia PSD de a majora pensiile cu 40%, creștere inacceptabilă după orice logică economică, cotațiile pentru leul românesc au depășit 4,86 de lei. Are loc fenomenul denumit ”fuga de leu”, devenit dintr-o dată o monedă riscantă, de care e bine să te descotorosești. În jurul orei 18,30 cursul afișat de Bloomberg era de 4,8610 lei pentru un euro.




Este de neînțeles cum de strategii economici ai PSD preferă să sacrifice economia de dragul unor orgolii profesionale ciudate. Dacă ar fi să comparăm finanțele României cu cele ale unei familii obișnuite, creșterea prin lege a pensiilor în actualele condiții este ca și cum o familie ale cărei venituri sunt în scădere îi promite copilului că-i va mări banii de buzunar pe care îi dă săptămânal, fără să aibă altă sursă decât împrumuturile de la vecini sau prieteni. Inacceptabil.
”Marea, uriașa parte a datoriei publice a statului român este deținută de investitori străini. Aceștia nu candidează. Ca să forțez un pic lucrurile, ei sunt cei care plătesc indirect un procent important din salariile și pensiile noastre lună de lună. Pentru ei, un procent de creștere a pensiilor de 40% că așa vrea dl. Ciolacu este nerezonabil. Si-atunci apare stop-loss. Ceea ce pentru noi e stop joc”, explică un economist.


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 Autostrada A3 / tronsonul spre Nădășelu, gata cu trei luni înainte de termen

4 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

5 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat