Importurile de ţiţei ale România au scăzut cu 26,2% în primele şapte luni

România a importat, în primele şapte luni din 2020, o cantitate de ţiţei de 3,68 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 1,308 milioane tep (26,2%) mai mică faţă de cea importată în perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia de ţiţei a totalizat 1,92 milioane tep, fiind cu 1,3% (24.400 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent.

Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, Producţia de ţiţei din România se află pe o pantă descendentă, cu un nivel de înlocuire a rezervelor subunitar, din cauza gradului ridicat de depletare al zăcămintelor. Creşterea gradului de recuperare este posibilă, însă eforturile investiţionale deloc neglijabile, necesită pachete de măsuri economice şi fiscale stimulative.

Astfel, se estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22, la 13 TWh (1,93 la 1,15 mil tep). AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor